Gianni Crețu mai scrie o pagină de istorie în voleiul românesc. După ce a fost primul antrenor român care a condus echipe din prima ligă din Rusia și din Polonia, el va bifa o nouă premieră luni: va deveni primul tehnician din țara noastră care va conduce o formație la Campionatul Mondial al cluburilor la volei masculin.
Competiția care reunește cele mai valoroase cluburi din lume, pe baza rezultatelor din sezonul trecut, debutează luni, în Polonia. Cele opt formații au fost împărțite în două grupe de câte patru.
În Grupa A vor juca Skra Belchatow (Polonia), Fakel Novy Urengoy (Rusia), Cucine Lube Civitanova (Italia) și Zenit Kazan (Rusia). Aceasta din urmă este deținătoarea titlului.
În Grupa B, care va avea loc la Resovia, vor juca echipa locală – antrenată de Gianni Crețu – Asseco Resovia (Polonia), Khatam Ardakan (Iran), Sada Cruzeiro (Brazilia) și Trentino Volley (Italia).
Primul meci pentru Asseco Resovia va avea loc luni seară, de la ora 21.30, ora României. Adversara echipei antrenate de Gianni Crețu va fi formația braziliană Sada Cruzeiro, la care evoluează, printre alții, americanul Taylor Sander, francezul Le Roux sau brazilienii Isac Santos sau Eder Levy. Echipa sud-americană este triplă campioană în acest mondial al cluburilor, ultima dată în 2016.
Gianni Crețu, înaintea debutului la Campionatul Mondial de volei al cluburilor: ”Vrem să jucăm cel mai bun volei al nostru”
Pentru Gianni Crețu, aflat la primul meci din carieră la Campionatul Mondial al cluburilor, obiectivul este de a lupta până la final pentru victorie, iar acest lucru poate fi făcut și cu ajutorul fanilor, care sunt absolut fenomenali. ”În primul rând vrem să jucăm cel mai bun volei al nostru. Știm că jucăm acasă, în fața fanilor. Avem nevoie de suporteri și pentru ei vom evolua cum vom putea mai bine. Acest turneu nu este unul important doar pentru echipa noastră, dar este și pentru fanii de aici, din Resovia. De fiecare dată când intru în sala aceasta mă simt incredibil, mă umplu de energie și emoție când văd fanii Resoviei. Nu simt nici un fel de presiune suplimentară, din cauza lor, din contră, pentru jucători, ca și pentru mine, e ceva extraordinar de motivator. De fiecare dată vrem să jucăm bine, indiferent de competiție, mereu dorim să dăm tot ce e mai bun din noi pentru fani. Știm că vor să ne vadă învingători, așa că facem tot ce putem pentru a le aduce fericire”, a declarat antrenorul român Gianni Crețu la conferința de presă de dinaintea startului competiției.
Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinale, deci Crețu și elevii săi au nevoie de măcar două victorii pentru a trece de grupe. La prima vedere, favoritele seriei sunt Trentino și Sada Cruzeiro, dar știind căldura și fanatismul cu care polonezii își încurajează favoriții, Asseco Resovia are o șansă. Asta chiar dacă în campionat lucrurile nu stau deloc bine, echipa având o singură victorie din 9 meciuri. Dar toate seturile pierdute în ultimele runde, de când formația a fost preluată de Gianni Crețu, au fost pierdute la limită, adică la diferență de două puncte.
Bogdan Olteanu a obținut bronzul în 2014 cu UPCN San Juan
Gianni Crețu este primul antrenor român care va participa la Campionatul Mondial al cluburilor, dar nu este și primul român implicat în această competiție. În 2014, Bogdan Olteanu a fost omul decisiv al formației argentiniene UPCN San Juan în traseul încheiat cu obținerea medaliei de bronz.
Programul Campionatului Mondial al cluburilor la volei masculin 2018
Grupa A
Luni, 26 noiembrie
18.30 SKRA Belchatow – Lube Civitanova
21.30 Zenit Kazan – Fakel
Marți, 27 noiembrie
18.30 Lube Civitanova – Zenit Kazan
21.45 Fakel – SKRA Belchatow
Joi, 29 noiembrie
18.30 Fakel – Lube Civitanova
21.30 SKRA Belchatow – Zenit Kazan
Grupa B
Luni, 26 noiembrie
18.30 Trentino – Khatam Ardakan
21.30 Asseco Resovia – Sada Cruzeiro
Miercuri, 28 noiembrie
18.30 Sada Cruzeiro – Trentino
21.45 Khatam Ardakan – Asseco Resovia
Joi, 29 noiembrie
18.30 Asseco Resovia – Trentino
21.30 Khatam Ardakan – Sada Cruzeiro
Notă: Orele sunt cele ale României.
Primele două clasate se vor califica în semifinale, care vor avea lor sâmbătă, 1 decembrie. Finalele vor avea loc pe 2 decembrie
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI