Începe, la București, turneul semifinal al Seriei Est din Divizia A2 la volei feminin. Programul meciurilor
În sala „Politehnica” din București încep azi, vineri, 17 aprilie, meciurile turneului semifinal din cadrul Seriei Est a Diviziei A2 la volei feminin.
Alături de echipa gazdă, Știința, vor mai participa două foste campioane ale României, CSM Târgoviște și Știința Bacău, și CSU Galați. Se va juca vineri, sâmbătă și duminică, iar la final, primele două echipe se vor califica în turneul de promovare. Marea favorită este Știința, formație care a demonstrat că are forța necesară pentru a realiza o promovare în premieră pentru club la feminin. Evident, e și meritul antrenorului Ionuț Manda cel care, aflat în al doilea an de antrenorat, poate obține un rezultat mare, cu jucătoare tinere și de mare perspectivă.
Și anul acesta primele două formații din turneul de promovare vor obține dreptul de a juca în Divizia A1 în sezonul viitor. Conform regulamentului, dacă una dintre promovate nu se înscrie în Divizia A1 sau se retrage înaintea începerii campionatului, va plăti o amendă de 5.000 de euro.
Intră pe canal →
Divizia A2 (f) – Seria Est: Programul turneului semifinal
Vineri, 17 aprilie
Urmărește pe Instagram →
16.00 CSU Știința Politehnica – CSM Târgoviște
18.00 CSU Galați – Știința Bacău
Sâmbătă, 18 aprilie
11.00 CSU Știința Politehnica – Știința Bacău
13.00 CSM Târgoviște – CSU Galați
Duminică, 19 aprilie
11.00 Știința Bacău – CSM Târgoviște
13.00 CSU Știința Politehnica – CSU Galați

Știința București, după victoria din etapa a treia a Seriei Est
Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
