Jucătoare de la Volei Alba Blaj, ședință foto inedită înaintea Final Four-ului Ligii Campionilor

sedinta foto blaj volei

Doar o săptămână ne mai desparte de cel mai important turneu de volei organizat în România după Revoluție: Final Four-ul Ligii Campionilor la volei feminin. Pentru a-și ridica moralul, dar și pentru a demonstra că se descurcă și în fața aparatului de fotografiat, nu doar la fileu, trei jucătoare de bază ale echipei ardelene au acceptat o provocare inedită: să facă o ședință foto în centrul orașului.




Bulgăroaicele Barakova și Koleva și sârboaica Crnčević au acceptat provocarea și s-au transformat în fotomodele, în centrul orașului Blaj. După cum veți vedea, ele ar putea candida pentru titlul de Miss Volei. „Balkan Girls”, cum se autointitulează fetele în glumă, i-au chemat pe fani să le susțină la marele meci cu Galatasaray din semifinale, programat sâmbăta viitoare, de la ora 19.00. Jucătoarele speră ca bucureștenii să se alăture galeriei din Blaj și să înfrunte cei peste 1.000 de suporteri turci ce și-au anunțat prezența în capitală.

sedinta foto alba blaj volei
Volei in aer liber

„Pentru noi este prima oară când jucăm în Final Four și este cel mai important moment al carierei. Suntem, așadar, foarte motivate. Îi așteptăm pe fani să ne susțină deoarece avem nevoie de o sală arhiplină”, au spus bulgăroaicele Patya Barakova și Slavina Koleva, care joacă și în naționala țării lor.

„În timpul liber îmi place să explorez locurile minunate din Blaj și din împrejurimi. Nu există prea mari diferențe între români și sârbi ca mentalitate așa că mă simt foarte bine aici. Sper să jucăm cu sala plină. pentru că altfel te simți pe teren așa”, a declarat și Aleksandra Crnčević (30 ani), jucătoare ce a mai evoluat pentru echipe de top ca Dinamo Moscova, Lokomotiva Baku și Olympiacos Pireu.

În ceea ce privește partida cu Galatasaray din semifinalele Ligii Campionilor, jucătoarele echipei noastre sunt deja pregătite psihic de marea confruntare: „Este doar un meci, totul e posibil. Suntem pregătite, vom da tot ce e mai bun pentru a învinge. Galatasaray este o echipă foarte puternică, cu jucătoare de top, dar oricine are o șansă”, au mai spus voleibalistele de la Blaj. Care, până la meciurile din Liga Campionilor vor avea de trecut, azi și mâine, printr-un alt Final Four. Cel a Cupei României, acolo unde vor juca în semifinale vineri, la Bacău.



Liga Campionilor (f) – Final Four: Programul meciurilor

Sâmbătă 5 mai

Semifinala1, ora 16:00: VakifBank Istanbul – Imoco Volley Conegliano

Semifinala 2, ora 19.00: CSM Volei Alba Blaj – Galatasaray Istanbul

Duminică, 6 mai

Ora 16:00 Finala mică

Ora 19:00 Finala Mare

Toate meciurile vor fi televizate pe DigiSport.

Pentru Turneul Final Four nu vor exista invitaţii gratuite, iar accesul în Sala Polivalentă se va face doar pe baza biletelor cumpărate de pe http://www.bilete.ro. La vânzare au fost scoase deja pachete de bilete pentru accesul la toate cele patru meciuri, două semifinale şi două finale, la preţuri de 140 lei (peluze) şi 200 lei (tribune), adică între 30 şi 44 euro. Abonamentul VIP costă 1.400 lei.

sedinta foto blaj volei
Jucatoarele s-au simtit perfect la ședinta foto








Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns