A venit cea mai așteptată zi din voleiul continental la nivel de echipe de club. Sâmbătă, la Berlin, se vor disputa în cuplaj cele două finale ale Ligii Campionilor la volei feminin, respectiv masculin. În cele ce urmează vă prezint detalii despre finala feminină, Imoco Volley Conegliano – Igor Gorgonzola Novara.
Anul acesta este unul istoric pentru cea mai importantă competiție europeană intercluburi, Liga Campionilor. S-a renunțat la sistemul Final Four în favoarea unor semifinale tur retur, încheiate, după aproximativ o lună, cu marea finală, atât la feminin cât și la masculin. S-a decis ca ambele meciuri decisive să aibă loc în aceeași zi, pe teren neutru, într-un oraș care a fost ales pe baza unei licitații. Acesta este Berlinul, iar acolo se vor decide, în această după-amiază, reginele continentului.
Imoco Volley Conegliano – Igor Gorgonzola Novara, finala feminină a Ligii Campionilor la volei, începe la ora 17.00
Ziua de la Berlin va fi deschisă de finala feminină. Programată la ora 17.00, ora României, ea le va pune față în față pe Imoco Volley Conegliano și Igor Gorgonzola Novara. Va fi a treia finală 100% italiană din istoria Ligii Campionilor la volei feminin, după cele din 2001 și 2005. Indiferent cine va câștiga, va fi o performanță în premieră pentru învingătoare.
Cele două formații au dominat în acest sezon voleiul feminin din Italia, astfel că aceasta va fi a patra finală pe care și-o vor disputa. Seria meciurilor decisive a început cu Supercupa Italiei, câștigată de Imoco, scor 3-1. Apoi, Novara a cucerit Cupa Italiei, după un meci dramatic, încheiat cu 3-2. Cel mai recent trofeu a fost cucerit de Imoco, care a câștigat titlul național după ce și-a învins cu 3-0 la general rivala în finala play-off-ului.
Premiu record pentru participante
Pentru prima dată în istorie, Confederația Europeană de Volei va acorda premii substanțiale câștigătoarei, dar și finalistei. Până acum banii care veneau din partea CEV erau mai mult simbolici și abia dacă acopereau cheltuielile de participare dintr-un sezon. Acum, însă, campioana va primi 400.000 de euro, iar finalista 200.000 de euro. Comparativ cu fotbalul e un mizilic, dar pentru volei chiar sunt bani frumoși.
La finale sunt așteptați 9.000 de spectatori
Finalele se vor disputa în ”Max Schmelling Halle” din Berlin. Toate biletele au fost vândute de aproape o lună, astfel că sunt așteptați 9.046 spectatori care vor face, desigur, o atmosferă fantastică. Pentru că voleiul înseamnă spectacol, iar la marile competiții show-ul este dus la limita lui superioară, așa cum trebuie.
Unde poate fi văzută finala feminină a Ligii Campionilor la volei, Imoco Volley Conegliano – Igor Gorgonzola Novara
Din păcate, nimeni nu televizează în România nici finala feminină, nici pe cea masculină. Dacă doriți să vedeți meciul Imoco Volley Conegliano -Igor Gorgonzola Novara, va trebui fie să apelați la stream-uri găsite pe net pe care să le căutați la ora meciului, fie să urmăriți pe aplicația oficială a CEV, Euro Volley TV, acolo unde abonamentul pe o lună costă 5 euro. De asemenea, există varianta de a urmări meciurile pe stream-urile live ale caselor de pariuri online. Pentru a vă face cont trebuie să depuneți o sumă minimă – în jur de 25 de lei – pe care nu sunteți obligați să o pariați vreodată, dar care vă deschide calea către urmărirea stream-urilor disponibile. Calitatea transmisiei este bună, iar meciurile le puteți urmări în momentul în care trec în modulul live de pe site. Acolo trebuie căutate și de regulă merg foarte bine.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI