
Cel mai interesant turneu continental de volei feminin de calificare la Jocurile Olimpice, cel european, începe marți, la Apeldoorn. Prima clasată va juca la cea mai importantă competiție din sport.
Opt echipe europene, cele clasate cel mai bine în ierarhia continentală necalificate la Tokyo 2020 după turneele din luna august, se vor lupta, începând de marți, pentru singurul loc calificant din Europa la Jocurile Olimpice. Ele au fost împărțite în două grupe, primele două clasate din fiecare calificându-se în finală.
În Grupa A vor juca Polonia, Bulgaria, Azerbaidjan și Olanda, iar în Grupa B Croația, Turcia, Belgia și Germania. Dacă s-ar respecta calculele hârtiei, totul ar merge spre o finală între echipa gazdă, Olanda, și Turcia, marea favorită.

Mai jos puteți vedea programul meciurilor, orele de începere fiind ale României. Pentru cine vrea să le urmărească, există forma legală, abonamentul de o lună la eurovolley.tv (costă 5 euro, adică în jur de două pachete de țigări sau cinci sticle mari de Coca Cola) sau există varianta căutării diverselor stream-uri pe net. Avantajul cu Eurovolley.tv este că puteți vedea în acești bani și calificările masculine, care au început de două zile, dar și etapa a patra din Liga Campionilor masculin și feminin, sau meciurile din cupele europene programate până la 5 februarie.
Dacă nu ați făcut-o încă, puteți arunca un ochi și da un like și pe Pagina de Instagram a Doarvolei. AICI o puteți vedea.
Ofertă specială Brățară Charm Volei – click pe fotografia de mai jos pentru a vedea prețul.
Programul partidelor din calificările europene pentru Jocurile Olimpice (f)
Marți, 7 ianuarie
14.00 Germania – Turcia (Grupa B)
17.00 Polonia – Bulgaria (Grupa A)
20.30 Azerbaidjan – Olanda (Grupa A)
Miercuri, 8 ianuarie
14.00 Croația – Turcia (Grupa B)
17.00 Belgia – Germania (Grupa A)
20.30 Bulgaria – Olanda (Grupa A)
Joi, 9 ianuarie
14.00 Belgia – Croația (Grupa B)
17.00 Bulgaria – Azerbaidjan (Grupa A)
20.30 Olanda – Polonia (Grupa A)
Vineri, 10 ianuarie
14.30 Germania – Croația (Grupa B)
17.30 Turcia – Belgia (Grupa B)
21.00 Polonia – Azerbaidjan (Grupa A)
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI