Măsurile propuse de FIVB pentru disputarea în siguranță a meciurilor de volei

Noile mingi Mikasa, aranjate înaintea meciului SUA - Kenya, de la Cupa Mondială din Japonia

Federația Internațională de Volei (FIVB) a publicat un set de măsuri propuse pentru buna desfășurare a meciurilor din competițiile internaționale, dar și din campionatele naționale.




Aceste reguli nu sunt obligatorii, putând fi adaptate de fiecare federație în parte, în corelație cu prevederile adoptate de Guvernele fiecărei țări, însă ne arată încotro se îndreaptă acest sport în pandemie. Confederația Europeană de Volei (CEV), la rândul ei, a publicat o altă serie de măsuri ce se doresc a fi aplicate în competițiile continentale inter-cluburi sau inter-țări.

Lista măsurilor e lungă, multe puncte se referă la sosirea echipelor, la cazarea lor, la acel atribuțiile acelui ofițer de igienă de care se tot vorbește, însă astea sunt lucruri care privesc mai mult cluburile și mai puțin spectatorii sau fanii sportului în general. Cert e că, dacă aceste măsuri ar fi aplicate cuvânt cu cuvânt, cheltuielile unui club probabil că se vor dubla pe parcursul unui an competițional. Printre altele, există recomandarea ca la deplasări să se stea doar în camera single, ceea ce dublează costurile oricărui meci în altă localitate. Ca să nu mai vorbim de mese, de testele de coronavirus care trebuiesc făcute și alte asemenea lucruri care îi vor privi exclusiv pe oficialii echipelor, dar care vor crește foarte mult bugetul necesar desfășurării unui campionat. Din toată această afacere cel mai prost ar putea ieși sportivii, pentru că prima măsură a majorității managerilor din sport este să echilibreze bugetul tăind fondurile de salarii, nu căutând cu și mai mare înverșunare sponsori…




Îmbrățișările după punct dispar

Trecând peste asta, să ajungem la ce ne interesează, și anume ce vom vedea pe teren. Așa cum era de așteptat, unele din părțile cele mai importante ale jocului, a căror însemnătate nu poate fi înțeleasă decât de cei care au practicat sau practică acest sport – îmbrățișările sau atingerile palmelor ca încurajare – nu mai sunt recomandate.

De asemenea, se va schimba și protocolul de dinaintea meciului și de după terminarea acestuia, pentru că adversarii nu vor mai da mâna unii cu alții și nici nu își vor mai da acele insigne la începutul meciurilor internaționale.

Mingile, conform recomandărilor FIVB, ar trebui dezinfecate după fiecare punct. CEV e ceva mai permisiv și spune că doar la finalul fiecărui set.

Băncile vor fi înlocuite foarte probabil cu scaune pentru a asigura o distanță corespunzătoare între coechipieri și a evita astfel transmiterea unei posibile infecții. O prostie, după părerea mea, având în vedere că testele de Covid19 vor fi obligatorii și se vor face cu maimum 48 de ore înaintea partidelor. În plus, colegii de echipă se antrenează împreună, merg pretutindeni împreună, dacă e să se infecteze unii pe alții o pot face cu ușurință și în alte locuri decât în sală. Chiar dacă nu scrie nicăieri, probabil că și pătrățelul rezervelor din colțul terenul va trebui modificat sau desființat, pentru a respecta distanțarea.

Se recomandă evitarea folosirii vestiarelor și a dușurilor din săli, o altă măsură cam forțată. Practic, jucătorilor le e recomandat să vină la sală îmbrăcați direct în echipament și să plece așa cum au sosit.

Evident, nu se va mai bea din aceeași sticlă și nu se vor mai folosi aceleași prosoape la mai mulți jucători, decizii care erau oricum aplicate la majoritatea echipelor de seniori.

Pentru a evita contactul cu jucătorii și oficialii echipelor, al doilea arbitru va merge în centrul terenului în timpul pauzei dintre seturi.

Între seturi, terenurile se vor schimba pe părți opuse ale terenului nu doar de cei 6 din teren, ci de întreaga echipă, pentru a evita apropierea de adversari.

Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns