Miercuri se decide soarta campionatelor. CSM Târgoviște cere continuarea suspendării temporare sau terminarea întrecerii, dar neacordarea vreunui titlu

Componentele echipei de volei CSM Târgoviște înaintea startului meciului din Cupa CEV la volei feminin, ediția 2019/ 2020

Ședința Consiliului Director al Federației Române de Volei de miercuri, 18 martie, se anunță una foarte interesantă. Oficialii FRV vor trebui să decidă ce fac cu campionatele, dacă mențin suspendarea temporare sau le termină. Și dacă le încheie, trebuie să decidă cum o vor face: cu acordarea titlurilor de campioană sau cu neomologarea rezultatelor și, implicit, neacordarea vreunui trofeu.




Dacă ieri ați văzut memoriul făcut de Volei Alba Blaj către FRV, campioana cerând să se oprească acum întrecerile de seniori și senioare și să se omologheze clasamentele din etapa a doua a fazei secunde, azi, marți, a venit replica celor de la CSM Târgoviște. Clasați pe locul 3 în Divizia A1 feminină, aceștia cer ori amânarea unei decizii cel puțin până după 31 martie, data dictată de FRV pentru suspendarea campionatelor, fie după ridicarea stării de urgență decretate de președintele Iohannis.

Dacă se dorește luarea unei hotărâri definitive, cei de la Târgoviște propun să nu se omologheze rezultatele și, implicit, să nu se acorde nici titlul de campioană și nici medaliile celorlalte locuri, aceasta fiind o ediție care nu va avea practic palmares. Este un punct contrar altor 8 colege de competiție, care printr-o adresă semnată de Volei Alba Blaj cereau, luni, întreruperea campionatului, dar acordarea titlului de campioană și a medaliilor pentru locurile 2 și 3.



Propunerile CSM Târgoviște către Consiliul Director al FRV

Iată în continuare cele două propuneri formulate de CSM Târgoviște Consiliului Director al Federației Române de Volei, așa cum sunt ele trecute în memoriul adresat FRV marți.

”1. Clubul nostru solicită, în principal, amânarea luării unei hotărâri la o dată ulterioară zilei de 31.03.2020, urmând ca, până la acel moment, desfăşurarea oricăror activităţi voleibalistice cu caracter competiţional să rămână suspendată;

2. Clubul nostru solicită, în subsidiar, în măsura în care veţi înţelege, totuşi, să adoptaţi o hotărâre prin care să decideţi soarta competiţiilor sportive voleibalistice, ca această hotărâre să vizeze (i) fie suspendarea Campionatului Naţional de Volei Divizia A1 feminin şi masculin până la momentul încetării măsurilor guvernamentale luate pentru combaterea virusului, respectiv până la momentul încetării stării de urgenţă, (ii) fie terminarea Campionatului Naţional de Volei Divizia A1 feminin şi masculin, fără desemnarea unei campioane şi fără omologarea rezultatelor şi clasamentului final al competiţiei”.


Terminarea campionatelor ar însemna încetarea plății salariilor sportivilor

Spre deosebire de acțiunea Blajului, care cere terminarea campionatului bazându-se pe pericolul coronavirusului, cei de la CSM Târgoviște aduc un argument care pentru mine este imbatabil și care ar trebui să ducă la amânarea amânarea unei decizii: ”adoptarea unei hotărâri în sensul terminării campionatului ar conduce, în mod implicit, la încetarea plăţii salariilor aferente sportivilor, antrenorilor şi celorlalte persoane implicate în activitatea voleibalistică, cu toate că aceste sume aferente sunt prevăzute în bugetele cluburilor” (am încheiat citatul). Adică, pe românește, terminarea campionatelor înainte de termen ar însemna un bonus nemeritat pentru conducătorii cluburilor și o țeapă de zile mari trasă jucătoarelor și jucătorilor, care și așa în mare parte au de încasat restanțe de la cluburi.

Dacă doriți să citiți în întregime memoriul formației CSM Târgoviște, acesta a fost postat AICI, pe site-ul oficial al clubului.

Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns