Naționala de volei senioare a României va fi antrenată de italianul Davide Delmati

davide delmati

davide delmati
Davide Delmati




Naționala de senioare a României are, din această săptămână, un nou antrenor principal. Acesta este italian.

Bogdan Paul a fost înlocuit de la conducerea naționalei feminine de volei a României după doar trei luni, în Liga Europeană. În locul lui a fost numit italianul Davide Delmati, tehnicianul în vârstă de 43 de ani al formației italiene de primă ligă Saugella Team Monza. El se află la al treilea sezon consecutiv pe banca ehnică a formației, pe care a și promovat-o anul acesta pe prima scenă a voleiului feminin italian.

Acesta a fost confirmat la conducerea tehnică a naționalei României în cadrul Consiliului Director al Federației Române de Volei care a avut loc luni, 18 iulie. Delmati va fi ajutat pe banca tehnică de antrenorul secund Mădălina Angelescu (Ciorbaru), iar obiectivul este calificarea naționalei ka Campioantul European, meciurile din preliminarii având loc în Bulgaria și România, în luna septembrie. Pe lângă cele două formații, din grupa E mai fac parte Muntenegru și Elveția. La turneul final se califică direct prima clasată. Ocupanta locului secund va participa la un nou tur de calificare. Turneul final al campionatului European va avea loc în 2017, în Azerbaidjan si Georgia.

 

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns