Naționala masculină a României a urcat două locuri în clasamentul european

Romanii au avut si momente de bucurie in meciul cu Italia

Participarea la Campionatul European masculin de volei și în special victoria obținută în ultima etapă, contra Portugaliei, a adus un salt de două locuri pentru naționala României în clasamentul european.




Publicat de CEV pe 30 septembrie, clasamentul european al naționalelor masculine de volei este important pentru că pe baza lui se face accesul în preliminariile competițiilor majore – în acest caz Jocurile Olimpice – dar se stabilesc și grupele valorice atunci când au loc tragerile la sorți pentru întrecerile continentale.

Mai trebuie spus că în alcătuirea clasamentului se iau în calcul mai multe competiții, toate organizate în ultimii doi ani. E vorba de Campionatul European 2017 (inclusiv preliminariile), Campionatului Mondial 2018 (inclusiv preliminariile europene), Liga Mondială 2017 și Liga Europeană 2017.

România a urcat pe locul 25 în clasamentul CEV la masculin

Din păcate, România nu a participat la ultimele două competiții, așa că nu a primit nici un punct pentru ele. A adunat, în schimb, 20 de puncte pentru preliminariile Mondialului, 50 pentru preliminariile Europeanului 2015 și 60 pentru participarea la actuala ediție a Campionatului European 2019. Trebuie făcută o paranteză și remarcat modul mai mult decât ciudat de acordare a punctelor pentru ultimul European, cel puțin, pentru că dacă România, cu o victorie în grupă, a câștigat 60 de puncte, campioana europeană, Serbia, a primit 100, adică nici măcar dublu ca noi… Este adevărat, poate nouă ni s-au dat puncte și pentru victoriile din preliminarii, dar chiar și așa împărțeala este ciudată.

Cert este că după adunare tuturor punctelor primite, România a reușit să urce două locuri în clasamentul european, unde ocupă acum locul 25, cu 130 de puncte, la egalitate cu Israel și Danemarca. Poate părea un pas mic, dar în condițiile în care se alcătuiesc clasamentele acestea, este o urcare importantă și sunt sigur, reprezintă doar primul pas spre revenirea voleibaliștilor noștri mai întâi în Top 20 continental și, apoi, mai sus.

Lider european este Serbia, care a depășit Rusia, acum pe locul 2, iar pe trei a urcat Polonia. AICI aveți clasamentul european al naționalelor masculine publicat la 30 septembrie 2019.



Se știu cele 8 echipe care vor juca în turneul de calificare la Jocurile Olimpice

Spuneam că acest clasament european servește pentru stabilirea celor 8 participante la turneul european de calificare la Jocurile Olimpice 2019. Acesta va avea loc în perioada 5-10 ianuarie, în Germania, la Berlin, alături de echipa gazdă urmând să participe cel mai bine clasate 7 echipe din ierarhia continentală care nu au obținut deja calificarea la competiția care va avea loc la Tokyo anul viitor. Astfel, în Germania se vor lupta pentru singurul bilet olimpic pus la bătaie pentru continentul nostru formațiile Serbiei, Franței, Belgiei, Sloveniei, Bulgariei, Olandei și Cehiei. Italia, Polonia și Rusia și-au asigurat deja participarea la Jocurile Olimpice după prima etapă a calificărilor, din luna august.


Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns