Naționala masculină a României are trei amicale cu Portugalia de vineri până duminică. Intrarea e liberă
Fanii voleiului din Piatra Neamț sau din împrejurimi au posibilitatea să-i vadă la lucru și să-i încurajeze pe componenții naționalei României la ultimele amicale disputate în țară înaintea plecării spre Campionatul Mondial din Filipine.
Vineri, sâmbătă și duminică, adică în zilele de 29, 30 și 31 august, naționala masculină de volei a României va disputa partide amicale contra Portugaliei, un adversar redutabil, în fața căruia abia în acest an am obținut prima victorie, în Golden League.
Toate meciurile vor începe la ora 18.30, vor avea loc la Sala Polivalentă din Piatra Neamț și, lucru foarte important de știut, vor avea intrarea liberă. Așa cum spuneam, pentru iubitorii voleiului este o ocazie importantă de a-i încuraja pe jucătorii noștri înainte de plecare, iar pentru amatorii de fotografii cu voleibaliști și de autografe reprezintă un moment favorabil măririi colecțiilor. Pentru că vă pot asigura de pe acum că băieții noștri nu refuză niciodată pe nimeni care le cere un autograf sau îi roagă să facă o fotografie împreună.
Intră pe canal →
La începutul lunii septembrie, tricolorii vor veni în București, pentru ca în ziua de 3 septembrie să plece spre Filipine. Acolo, în perioada 4-10 septembrie vor efectua un stagiu comun de pregătire cu naționala țării gazdă, iar din 13 septembrie vor începe istorica participare la Campionatul Mondial, acolo unde România va juca după o absență de 43 de ani. Prima adversară va fi Polonia, după care, pe 15 septembrie va întâlni Olanda, iar pe 17 septembrie va juca împotriva Qatarului.
Urmărește pe Instagram →
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI