
Nu doar naționala feminină de volei a României și-a aflat advesarele din calificările pentru Campionatul European din 2019. Și componenții primei reprezentantive masculine știu acum cu cine ar urma să joace în calificările pentru turneul final de peste doi ani.
Conform tragerii la sorți efectuate azi, România face parte din Grupa A, alături de Finlanda și Danemarca. Meciurile se vor disputa după un sistem nou, cu etape tur-retur, așa cum am fost obișnuiți de-a lungul timpului la fotbal, de exemplu. Cele 26 de formații din calificări au fost împărțite în 7 grupe: două de câte 3 echipe, 5 de câte 4. Se vor califica la turneul final câștigătoarele seriilor, plus cele mai valoroase cinci ocupante ale locurilor secunde.

Datele de disputare ale etapelor au fost deja stabilite. Încă nu se știe care sunt etapele alese pentru jucarea meciurilor din grupele de 3 echipe, dar cu siguranță că vom primi și programul în curând. Până atunci, iată datele de disputare ale meciurilor.
Etapa I: 15 august 2018
Etapa a II-a: 18 sau 19 august 2018
Etapa a III-a: 22 august 2018
Etapa a IV-a: 25 sau 26 august 2018
Etapa a V-a: 5 sau 6 ianuarie 2019
Etapa a VI-a: 9 ianuarie 2019
CITEȘTE ȘI: Adversarele naționalei feminine de volei a României în preliminariile Campionatului European 2019.
Turneul final al Campionatului European masculin de volei din 2019 va avea loc în premieră în patru țări: Franța, Slovenia, Belgia și Olanda. De asemenea, au mai obținut calificarea directă la Europene primele opt clasate în ediția disputată anul acesta, în Polonia. Acestea sunt: Rusia, Germania, Serbia, Italia, Bulgaria, Cehia, Polonia și Turcia.