Preliminarii Campionat European U17 (f): România a învins clar Suedia și e la o victorie de calificare

nationala romania under 17 volei

Naționala feminină de volei Under 17 a României a avut antrenament cu public azi, în etapa a doua a calificărilor pentru turneul final al Campionatului European.




România a învins cu scorul de 3-0 Suedia, cea mai slabă echipă din grupa găzduită de Ploiești și este în grafic pentru obținerea biletelor pentru competiția care va avea loc în Bulgaria la primăvară. Pentru a nu mai sta la mâna nimănui și a începe deja petrecerea, tricolorele au nevoie de o victorie duminică, în ultimul meci, contra Belgiei. Această formație a început și ea azi calificările cu o victorie cu 3-1 în fața Elveției.

Sâmbătă, româncele au zi de pauză, din această grupă jucându-se în sala Olimpia din Ploiești doar partida Belgia – Suedia, un antrenament, desigur, și pentru belgience. Duminică, la ora 17.30, va avea loc finala grupei, între România și Belgia. Învingătoarea se va duce direct la turneul final, iar învinsa va spera ca jocul rezultatelor să o ajute să se califice de pe locul secund.



Preliminarii CE U17 (f): Rezultatele și programul meciurilor din grupa A

Joi, 4 ianuarie

Elveția – România 0-3 (18-25, 21-25, 15-25) statistica meciului o puteți vedea AICI

Vineri, 5 ianuarie

Belgia – Elveția 3-1 (25-13 25-20, 24-26, 25-21)

România – Suedia 3-0 (25-10, 25-13, 25-12) – statistica meciului o puteți vedea AICI

Sâmbătă, 6 ianuarie

Suedia – Belgia 0-3 (8-25, 12-25, 11-25)

Duminică, 7 ianuarie

Ora 15.00: Suedia – Elveția

Ora 17.30: România – Belgia

Toate meciurile sunt transmise în direct pe pagina de Facebook al Federației Române de Volei și pe canalul de Youtube al FRV.

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

One thought on “Preliminarii Campionat European U17 (f): România a învins clar Suedia și e la o victorie de calificare

Lasă un răspuns