Preliminariile Campionatului European U18 (m): România își știe adversarele din grupa de calificare

Componenții nationalei Under 18 a Romaniei la poza de grup de dinaintea startului turneului balcanic de calificare la Campionatul European

Naționala masculină de volei Under 18 a României și-a aflat adversarele din grupa de calificare la Campionatul European de la vară.




Nu se poate spune că naționala noastră a avut prea mult noroc la tragerea la sorți, pentru că a fost repartizată în Grupa B, alături de naționalele Bulgariei, Norvegiei și Ucrainei. Ca ghinionul să fie și mai mare, turneul va avea loc în Bulgaria. La începutul acestui an, ”tricolorii” s-au mai întâlnit cu vecinii de la sud de Dunăre în campionatul balcanic de calificare ținut la Sofia, iar înfrângerea a fost drastică.

Turneele de calificare vor avea loc într-unul dintre weekend-urile perioadei 23 aprilie – 3 mai. Se vor califica la turneul final al Campionatului European doar câștigătoarele grupelor. Sistemul e puțin diferit față de competiția feminină deoarece la masculin vor fi două gazde ale turneului final: Italia și Grecia. Alături de aceste două țări, și-au mai asigurat prezența la competiția care va avea loc în perioada 10-19 iulie, formațiile Turciei, Poloniei, Cehiei, Finlandei și Franței. Acestea au obținut biletele pentru turneul final după participarea la turneele zonale de calificare.

CITEȘTE ȘI: Cu cine va juca naționala feminină de volei Under 17 a României în preliminariile Campionatului European

Dacă nu ați făcut-o încă, puteți arunca un ochi și da un like și pe Pagina de Instagram a Doarvolei. AICI o puteți vedea


Ofertă specială Brățară Charm Volei
– click pe fotografia de mai jos pentru a vedea prețul.
Bratari charm Love Volleyball

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI


Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns