
Ne așteaptă trei zile pline de meciuri în Divizia A1 la volei feminin, competiție care a ajuns la cea de-a șaptea etapă.
Runda începe devreme, sâmbătă, la ora 13.00, cu meciul dintre Corona Brașov și CSO Voluntari. Cu moralul bun după calificarea în optimile Cupei Challenge, oaspetele pornesc ca favorite, deși brașovencele pot să pună și au pus probleme în mai toate meciurile de pună acum.
De la ora 14.00, la Lugoj, CSM, o altă echipă ajunsă în optimile Cupei Challenge, o va întâlni pe Știința Bacău. Inițial, meciul urma să se joace la Bacău, dar s-au inversat gazdele, conform înțelegerii dintre cluburi, astfel încât lugojencele să nu fie nevoie să traverseze toată țara la 24 de ore după ce au ajuns în România după meciul din Elveția, din cupele europene. La Lugoj va fi un meci fără istoric, oaspetele fiind favorite clar.
De la ora 18.00, CSM Constanța va disputa abia al doilea ei meci acasă din acest campionat, după patru meciuri disputate în deplasare. Numai că reîntâlnirea cu proprii suporteri se va face într-un meci care se anunță foarte dificil: contra Rapidului, o echipă care de anul trecut a devenit una de temut.
De la aceeași oră se va juca unul din cele mai echilibrate dueluri din această rundă: Medicina Târgu Mureș – FC Argeș. Oaspetele se află în căutarea primului set din acest campionat!
Duminică avem Dinamo – Volei Alba Blaj
Duminică, în sala Dinamo vine reprezentanta României în Liga Campionilor, Volei Alba Blaj, așa că nu există scuze pentru lipsa de la sală a iubitorilor voleiului din Capitală. Oaspetele pornesc ca favorite în această partidă, dar ce va fi vom vedea duminică.
Luni, meci în direct la TVR 3: CSM Târgoviște – CSM București
Runda se va încheia luni, cu meciul televizat al etapei: CSM Târgoviște – CSM București. Acesta va avea loc de la ora 15.30 și va fi televizat în direct la TVR 3. Jucătorii cele două formații au stări de spirit diferite, după ce gazdele au suferit în etapa trecută prima înfrângere din sezon, iar adversarele lor s-au calificat cu o dublă victorie în optimile de finală ale Cupei Challenge.
Divizia A1 (f): Programul etapei a șaptea
Sâmbătă, 18 noiembrie
13.00 Corona Brașov – CSO Voluntari
14.00 CSM Lugoj – Știința Bacău
18.00 Medicina Târgu Mureș – FC Argeș
18.00 CSM Constanța – Rapid
Duminică, 19 noiembrie
17.00 Dinamo – Volei Alba Blaj
Luni, 20 noiembrie
15.30 CSM Târgoviște – CSM București – în direct la TVR 3
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI