S-au stabilit semifinalele Cupei României – Loteria Română la volei feminin. CSM București e surpriza competiției

CSM București s-a calificat în semifinalele Cupei României - Loteria Română
CSM București s-a calificat în semifinalele Cupei României - Loteria Română (FOTO: CSM București)
Distribuie, dacă îți place

Cupa României și-a disputat primele partide de la schimbarea denumirii competiției în Cupa României – Loteria Română. Marți și miercuri s-au stabilit semifinalele la feminin. CSM București este surpriza competiției.

🤩 Distribuie această știre prietenilor voleiului!
Facebook | Twitter | WhatsApp

Învingătoare cu 3-0 în tur în fața Coronei Brașov, CSM București a știut să apese pe accelerație în retur chiar atunci când a trebuit, adică în „setul de aur”. Așa că, după ce Corona s-a impus în „timpul regulamentar” cu 3-0 (25-19, 25-23, 25-15), CSM București a făcut un set cu adevărat de aur pentru această echipă, reușind să câștige cu scorul de 15-9 și să se califice spectaculos în semifinalele competiției în dauna uneia dintre favoritele competiției.

În rest, rezultatele au fost normale, respectând calculele hârtiei. Astfel, Dinamo, viitoarea adversară a celor de la CSM București în semifinalele Cupei României, a dispus fără niciun fel de emoție cu 3-0 (25-13, 25-17, 25-10) pe terenul Rapidului, repetând astfel scorul din prima confruntare și confirmându-și încă o dată pretențiile la trofeu în acest sezon.

🤚
Voleiul nu doarme și noi nici! Abonează-te la canalul nostru WhatsApp și nu rata nimic.
Intră pe canal →

🤩
Vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în volei? Urmărește-ne pe Instagram!
Urmărește pe Instagram →

Cealaltă semifinală a Cupei României – Loteria Română va fi deja un clasic al ultimelor 10 luni: Volei Alba Blaj – CSO Voluntari! Pentru a ajunge din nou față în față (din primăvară până acum au jucat de patru ori în finala campionatului trecut, câte o dată în finala Cupei României și în Supercupă și de două ori în actuala ediție a campionatului), ambele și-au câștigat fără emoții partidele din sferturi.

Prima a ajuns în semifinale CSO Voluntari, care marți a dispus cu 3-0 (25-21, 25-22, 25-21) de CSM Lugoj, în deplasare. Practic s-a repetat scorul din tur, astfel că ilfovencele s-au calificat din nou în semifinalele competiției. Acolo, așa cum am spus, vor juca împotriva deținătoarei trofeului, Volei Alba Blaj, care nu a avut emoții cu CSM Constanța. Acel 3-1 din tur a fost dublat de un 3-0 (29-27, 25-12, 25-23) miercuri după-amiază, în propria sală, rezultat care mă scutește de prea multe comentarii.

Programul semifinalelor. Când vor avea loc

Prima manșă a semifinalelor Cupei României – Loteria Română la volei feminin va avea loc la 11 februarie, iar meciurile vor fi Dinamo – CSM București și CSO Voluntari – Volei Alba Blaj.

Returul este programat la 4 martie, pe terenul celorlalte formații. Singurul care se știe este că vom avea sigur o formație din București în finală, un lucru rar în ultimii ani.

Finala e programată într-o manșă unică – în cuplaj cu cea masculină – pe 4 sau 5 aprilie.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu

Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *