Sâmbătă aflăm ultimele două semifinaliste din Divizia A1 la volei feminin. Un meci va fi la TVR Sport
Sâmbătă aflăm ultimele două semifinaliste ale Diviziei A1 la volei feminin. Volei Alba Blaj și CSO Voluntari își așteaptă adversarele.
Ambele meciuri de sâmbătă vor fi extraordinar de interesante. Ele vor începe la aceeași oră, 17.00, iar partida Dinamo – Rapid, va fi transmisă în direct la TVR Sport. Această partidă a ajuns în decisiv cumva surprinzător, pentru că dinamovistele porneau ca favorite prin prisma parcursului din sezonul regulat, care le-a adus pe un foarte meritat loc 2. De partea cealaltă, giuleștencele au ocupat la mare luptă cu CSM Târgoviște locul 7 și, măcar prin acest fapt, părea că Dinamo nu va avea mari probleme.
Primul meci a fost câștigat cu 3-1 de dinamoviste, iar cel de-al doilea, disputat miercuri în sala Rapid, părea a avea aceeași desfășurare, mai ales că Dinamo a condus cu 2-0 la seturi. A fost momentul în care antrenorul gazdelor, Vladimir Kapris, a făcut mutările care au câștigat meciul, prin introducerea Petruței Orlandea Diaconescu pe centru și a veteranei Milagros Collar, dar și, în anumite momente ale jocului, a Carolinei Radu. Cele trei, împreună cu restul jucătoarelor de pe teren – Sorina Miclăuș, de exemplu, a fost de neoprit -, au fost autoarele marii surprize a play-off-ului, victoria cu 3-2 (21-25, 22-25, 25-22, 25-22, 15-11) și împingerea partidei spre meciul decisiv.
Intră pe canal →

Sorina Miclăuș a fost cea mai bună jucătoare a meciului 2 dintre Rapid și Dinamo (FOTO: CS Dinamo Volei)
Partida care va decide calificata în semifinale va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, și va fi transmisă în direct la TVR Sport. Evident, și acum tot Dinamo pornește ca favorită, însă așa cum am spus de fiecare dată, cu Rapidul nu e ușor niciodată, mai ales când e o miză reală: calificarea între primele 4. Învingătoarea va juca în semifinale cu CSO Voluntari, care nu a avut nici o emoție să o elimine pe CSM Constanța.
Urmărește pe Instagram →
Tot de la ora 17.00, la Brașov va avea loc meciul al treilea al confruntării dintre Corona și CSM Lugoj. Fiecare formație s-a impus pe terenul celeilalte (Lugoj cu 3-2 la Brașov, iar Corona cu 3-1 la Lugoj) așa că, dacă vă dă mâna, spuneți voi cine e favorită. Eu chiar nu știu, pentru că orice aș zice ar fi riscant. Sunt convins că diferența va fi făcută de micile detalii și de ziua mai bună prinsă de una sau alta dintre echipe. Singurul lucru sigur e că învingătoarea va juca în semifinale cu Volei Alba Blaj.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI