SCM Zalău a cucerit Cupa României la volei masculin după o gafă istorică a Coronei Brașov!

SCM Zalău a câștigat Cupa României 2026
SCM Zalău a câștigat Cupa României 2026
Distribuie, dacă îți place

SCM Zalău a câștigat Cupa României-Loteria Română după o finală care va rămâne în istorie prin faptul că adversarii, Corona Brașov, au pierdut setul de 1-3 după ce nu au respectat regula obligativității prezenței celor doi români pe teren într-un punct!

📣 Distribuie această știre prietenilor voleiului!
Facebook | Twitter | WhatsApp

SCM Zalău s-a impus cu scorul de 3-1 (20-25, 27-25, 25-14, 25-0), numai că, dacă nu ar fi existat acea greșeală impardonabilă a brașovenilor, am fi avut set decisiv! Pentru că setul al patrulea a fost câștigat pe teren de Corona cu 34-32, însă, la 23-23, antrenorul italian Maurizio Castellano a avut „inspirația” de a-l trimite pe teren pe Ignacio Sanchez în locul lui Ștefan Lupu, la serviciu. Acela a fost momentul în care Corona a rămas cu doar un român pe teren, liberoul Popovici, și chiar dacă această situație a durat un punct, până la 23-24, a contat decisiv.

Tudor Lazăr, scouterul formației SCM Zalău, e cel care a adus trofeul echipei sale

Nimeni de pe banca Brașovului nu și-a dat seama, nimeni din brigada de arbitri nu și-a dat seama, însă a existat cineva care a văzut iregularitatea: scouterul Zalăului, Tudor Lazăr! El a ținut „asul din mânecă” până la final, pentru că dacă Zalăul ar fi câștigat setul și implicit meciul, nu mai conta acea schimbare neregulamentară. Dar, având în vedere că Brașovul s-a impus cu 34-32 și a trimis meciul în decisiv, a sărit ca ars și a atras atenția oficialilor, care au fost astfel obligați să verifice. Practic, a făcut exact ce trebuie să facă un scouter în astfel de situații și nu pot decât să-l felicit pentru acest lucru: a fost atent și, în plus, a apărat interesele propriei formații, pentru că regulamentul spune că dacă greșeala este observată după terminarea unui set, atunci setul e pierdut cu 0-25 de echipa în culpă. Dacă e semnalizată după disputarea punctului, atunci se pierde doar punctul de către echipa în culpă. Rolul de erou i-a fost recunoscut și de echipă, care l-a purtat pe brațe după meci.

📩
Voleiul nu doarme și noi nici! Abonează-te la canalul nostru WhatsApp și nu rata nimic.
Intră pe canal →

Acesta este primul trofeu de când clubul se cheamă SCM Zalău. Pentru voleiul zălăuan, indiferent de ce denumiri a avut echipa, aceasta este a șasea Cupă a României. Celelalte cinci au fost obținute în 1998, 1999, 2012, 2015 și 2016, dar, așa cum v-am spus, sub alte forme de organizare.

🤩
Urmărește DoarVolei.ro pe Instagram! Vezi poze și clipuri exclusive din volei.
Urmărește pe Instagram →

Corona Brașov era deținătoarea trofeului Cupei României

În ceea ce privește vina Brașovului… Sunt alții care trebuie să analizeze cine a greșit, pentru că nu doar antrenorul este de vină. E o culpă comună a tuturor celor din staff, măcar unul dintre ei dacă își dădea seama și anunța, chiar și după o fază, nu se pierdea setul. Cert e că nu aș vrea să fiu în pielea jucătorilor sau a antrenorilor, în sport cel mai neplăcut lucru este să pierzi la „masa verde” – dar conform regulamentului – după ce ai făcut un meci superb.

În aceste condiții, nu mai contează nici măcar cine a făcut cele mai multe puncte, de aceea nu vă voi prezenta componența echipelor, pentru că finala asta va rămâne în istorie prin această gafă enormă a Coronei. Dar, trebuie spus că până în acel moment a fost un meci excepțional și jucătorii ambelor echipe merită să fie felicitați pentru spectacol. A fost un joc de clasă, au fost combinații care dacă ar fi fost în campionatele Italiei sau Poloniei le-am fi văzut ca Reels-uri pe Instagram și ne-am fi minunat toți când le redistribuiam. Așa, fiind în România, vor rămâne doar în memoria celor care am privit meciul de la TV – foarte bun comentariul – sau al celor care ați putut urmări partida din sala de la Blaj.

Nu pot să închei fără să aplaud cele două galerii, care au făcut o atmosferă de meci mare și zău că îmi creștea inima de fiecare dată când îi auzeam încurajându-și echipa favorită.

Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu

Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *