SCM Zalău, victorie mare în fața campioanei, Corona Brașov. Restul etapei a 13-a se joacă sâmbătă

Ce deschidere de etapă am avut în Divizia A1 la volei masculin! SCM Zalău a învins campioana, Corona Brașov.
SCM Zalău a reușit, probabil, cel mai bun meci din acest sezon. A învins cu scorul de 3-2 (25-14, 24-26, 19-25, 25-17, 15-9) echipa campioană, Corona Brașov, la capătul unei partide în care a revenit de la 1-2 la seturi. În fața propriilor fani, care de la începutul campionatului au așteptat o prestație ca aceasta, zălăuanii au început ca din pușcă, reușind să câștige primul set la 14! Abia în setul al doilea lucrurile s-au echilibra. Mai întâi au ajuns să conducă și campionii pentru prima dată în meci – au avut 2-0 în startul lui -, apoi echipele s-au succedat la conducere. Gazdele au avut chiar 24-23 și șansa de a face 2-0 la seturi, însă experiența lui Kovacevic, autor al unui blocaj la 24-24 și al unui block-out la 25-24 au făcut ca balanța să se încline în favoarea brașovenilor.
Pe fondul unui moral mai bun, ei au dominat în totalitate setul al treilea, conducând în permanență și câștigându-l la 19. Când părea că oaspeții sunt pe vârful valului precum surferii în vâltoarea oceanului, zălăuanii au avut o revenire ca pe vremuri, când subordonau întreaga Divizie A1. S-au impus cu 25-17 și au trimis meciul în decisiv, acolo unde nu le-au lăsat nici o șansă adversarilor, impunându-se la 9.
SCM Zalău a obținut, astfel, o victorie care poate reprezenta momentul renașterii acestei echipe care nu a avut deloc un start bun de campionat. Acum, însă, formația a părut mult mai unită decât în alte partide, jucătorii mult mai dispuși să se sacrifice pentru echipă, iar rezultatele se văd. Pentru că această victorie vine la câteva zile după cea obținută la Baia Mare.

SCM Zalău a învins campioana, Corona Brașov (FOTO: Facebook/ Sport Club Municipal Zalău)
Statistica meciului nu a fost încărcată pe site-ul FRV, așa că prea multe date despre joc nu am. Însă ceea ce pot să vă spun, văzând foaia electronică de joc, este că din nou s-a demonstrat că atunci când Zalăul joacă pe postul de fals cu Buzduhan este mult mai puternică decât atunci când o face cu Ramirez Pita. Iar ultimele două victorii au fost obținute cu ucraineanul pe teren.
De asemenea, vreau să remarc faptul mișcarea antrenorului zălăuan, Cristian Imhoff, care în setul al treilea, la scorul de 16-10 pentru Corona, a făcut dublă schimbare, introducându-i pe Bratu și Ramirez Pita în locul lui Cristi Bartha și a lui Buzduhan. Astfel, a transformat o situație din care e foarte greu să revii în set, într-o oportunitate de a odihni puțin doi dintre cei mai importanți jucători din acest meci. I-a reintrodus apoi în setul 4 și rezultatul final s-a văzut.
Restul partidelor din etapa a 13-a vor avea loc sâmbătă
Restul partidelor din etapa a 13-a vor avea loc sâmbătă. Sunt mai multe capete de afiș. Cel mai sonor este, desigur, meciul dintre Steaua și Arcada, care va fi și transmis în direct la TVR Sport, de la ora 17.00. O partidă în care teoretic gălățenii pornesc favoriți, însă cu Steaua nu există meciuri ușoare, mai ales că bucureștenii au de luat o revanșă în fața propriilor fani după eșecul de la Dej, cu Unirea.
Al doilea meci extrem de echilibrat se va disputa la distanță de o stație și jumătate de tramvai de sala „Mihai Viteazul”, la Politehnică, acolo unde, de la ora 18.00, Știința va primi vizita celor de la Explorări Baia Mare. Un meci care poate fi decisiv pentru stabilirea echipei care prinde play-off-ul. Știința are avantajul moral al victoriei cu 3-2 de la Baia Mare, din tur, însă între două echipe echilibrate mereu este loc pentru orice rezultat.
Tot la București, dar de la ora 15.00, va avea loc partida dintre Rapid și Unirea Dej. Oaspeții vin în Capitală după succesul excepțional cu Steaua (scor 3-1) și va fi interesant de văzut cum au reușit să managerieze revenirea cu picioarele pe pământ după acel succes care l-ar face să zboare de fericire pe orice om normal. Rapid, la rândul ei, are nevoie de o victorie pentru recâștigarea moralului, după rezultate contradictorii obținute în ultima perioadă.
Ultimul meci al etapei va avea loc la Craiova, unde SCMU va primi replica ultimei clasate, U Cluj. Un meci în care nu pot exista surprize indiferent de cât de rotundă este mingea.
Divizia A1 (m): Rezultatele și programul etapei a 13-a
Joi, 12 decembrie
SCM Zalău – Corona Brașov 3-2 (25-14, 24-26, 19-25, 25-17, 15-9)
Sâmbătă, 14 decembrie
15.00 Rapid – Unirea Dej – în direct la frvolei.ro
16.30 SCMU Craiova – U Cluj – în direct la frvolei.ro
17.00 Steaua – Arcada Galați – în direct la TVR Sport
18.00 Știința București – Explorări Baia Mare – în direct la frvolei.ro
Dinamo stă
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI