Speranţe (f): De vineri până duminică se dispută cele patru turnee semifinale

dinamo volei sperante feminin echipa
dinamo volei sperante feminin echipa
Dinamo este una dintre favoritele la calificarea la turneul final

Seria turneelor semifinale la copii şi juniori este deschisă de echipele de speranţe. Fetele sunt mai grăbite cu o zi decât băieţii, urmând să debuteze vineri.

Cele patru turnee semifinale din cadrul campionatului naţional de volei pentru speranţe la volei feminin vor avea loc de vineri până sâmbătă. La capătul celor 15 meciuri care vor avea loc în fiecare grupă – sunt 6 formaţii într-o serie – primele două clasate se vor califica la turneul final. Acesta va avea loc în perioada 4-8 mai, localitatea în care se va organiza urmând a fi decisă în ziua de 12 aprilie, la sediul FRV, dintre echipele participante.

Iată componenţa celor patru grupe semifinale, nu înainte de a vă ruga ca, dacă ştiţi rezultate, să mi le comunicaţi, pentru a le putea posta zilnic pe site şi pentru ca iubitorii voleiului să poată vedea în permanenţă între ce echipe se vor da bătăliile decisive. Rezultatele mi le puteţi trimtie fie pe mail – contact@doarvolei.ro – fie pe Watsapp la numărul 0730660361, fie pe Facebook.

Seria 1 (Bacău)

CSS Bacău

CSS Botoșani

CSS Unirea Iași

CSS Buzău

Dinamo București

LPS Mircea Eliade București

 

Seria 2 (Târgoviște)

CSM Târgoviște

CSM Ploiești

CS Volei Top 05 Constanța

CSS 1 Constanța

CSS 5 Bucuresti

CS IOR București

 

Seria 3 (Brașov)

Juvenil Brașov

Dacia Mioveni

Viitorul Pitești

CNNT Craiova

CSV Craiova

CSS Lugoj

 

Seria 4 (Borș)

Viitorul Borș

Victoria Nădlac

Agroland Timișoara

CSS Turda

Ocna Mureș

LPS Cluj

 

Multă baftă tuturor! Indiferent de rezultate, toate echipele sunt campioane, pentru că au reuşit să ajungă până aici şi pentru că ele reprezintă viitorul voleiului românesc.

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns