Speranţe (m+f): Sâmbătă şi duminică se dispută turneele din etapa a doua

tudor constantinescu ctf mihai volei
tudor constantinescu ctf mihai volei
Imagine din meciul CTF Mihai I – Kosmos

Jucătorii şi jucătoarele care participă la categoria speranţe au din nou un weekend plin. Se dispută turneele din etapa a doua a campionatului naţional.

Presupun că cei interesaţi deja cunosc acest lucru, dar mă simt dator să spun că în regulament a apărut o lămurire suplimentară, astfel încât să nu mai existe probleme de arbitraj.

Astfel, noua prevedere spune că: „Echipele aflate la primirea serviciului (faza I a) trebuie să efectueze ridicarea numai de către cei doi ridicatori care pot efectua intrare din toate zonele. In cazul preluărilor din serviciu imprecise, unde nu poate ajunge niciun ridicător, mingea este jucată de cel mai apropiat jucător prin trimiterea ei peste fileu, fara a se efectua lovitura de atac. Nerealizarea trecerii mingii peste fileu după o preluare imprecisă, conduce la pierderea punctului.  Pentru echipele aflate în situația de preluare din atac ( faza aII a ) ridicarea poate fi efectuată de oricare jucător, indiferent de specializare”.

Evident, o să vă rog, dacă doriți, să mă ajutați cu rezultatele înregistrate în aceste turnee. Mi le puteți transmite fie pe email, la contact@doarvolei.ro, fie pe pagina de Facebook sau pe Watsapp, la numarul 0730660361. De asemenea, daca aveti poze, le astept cu mare interes.




Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns