Steaua e noul lider al Diviziei A1 la volei masculin. Rezultatele etapei a 13-a
Etapa a 13-a a Diviziei A1 la volei masculin a adus schimbarea de lider. Steaua a trecut în fruntea clasamentului, profitând de eșecul zălăuanilor la Galați.
De altfel, partida dintre Arcada și SCM Zalău a fost capul de afiș al rundei. „Calculele hârtiei” spuneau că va fi un meci echilibrat. Realitatea a fost diferită, pentru că partida s-a aflat la discreția gălățenilor, chiar dacă au pierdut un set. Gălățenii au confirmat forma bună din startul de sezon și au dominat meciul, scorurile seturilor câștigate scutindu-mă de prea multe comentarii. Totuși, pentru a vă face o idee despre s-a întâmplat pe teren, vă spun că gazdele au câștigat clar la blocaje (10-3) și la ași (11-4), precum și la eficiența preluării și a atacului. Autor a 20 de puncte, extrema Lohmus a fost cel mai bun marcator al meciului, însă MVP-ul partidei l-aș da pe falsul Nikula, care și-a trecut în cont 19 puncte și a făcut doar două greșeli în favoarea adversarilor pe tot parcursul meciului (Lohmus a greșit 7 mingi).
În ceea ce-i privește pe zălăuani, aceștia au fost departe de ce au arătat în tur, însă aș pune această prestație mai slabă – dincolo de forma foarte bună a adversarilor – și de drumul infernal pe care l-au avut de făcut până la Galați. Eșecul i-a făcut să piardă prima poziție în clasament, însă nu trebuie să facă o tragedie din această înfrângere, așa cum nici gălățenii nu s-au apucat de petreceri după victorie. Sunt sigur că, la ce experiență în volei au cei doi antrenori, Adrian Feher, respectiv Sergiu Stancu, niciunul dintre ei nu consideră decisiv un meci din mijlocul sezonului regulat. Decisive sunt cele din play-off sau din Cupa României.
Intră pe canal →
Scor final: Arcada Galați – SCM Zalău 3-1 (25-15, 25-12, 25-27, 25-16)
Urmărește pe Instagram →
Au jucat pentru Arcada: Lohmus 20p (+13), Nikula 19p (+17), Savonsalmi 11p (+10), Stalekar 10p (+7), Bala 10p (+5), Vanker 5p (+3), F. Constantin 1p (+1), Iereschchenko 0p (0), Shapoval 0p (-1), Dinculescu 0p (-2), Kosinski (libero), Cristudor (libero). Nu au jucat: Butnaru, Aldea. Antrenor: Sergiu Stancu.
Au jucat pentru SCM Zalău: Teppan 19p (+11), Suarez Mendoza 10p (+5), Cveticanin 9p (+5), Hurt 6p (-5), Simoes 5p (-1), B. Cuk 2p (-5), Garchet 1p (+1), Bartha 1p (-1), Al. Ionescu 0p (-1), Mărieș (libero), Platon (libero). Nu a jucat: Vilaca. Antrenor: Adrian Feher.
Corona și-a luat revanșa în fața Științei
Primul meci al rundei s-a disputat la Brașov, acolo unde Corona nu i-a lăsat prea multe șanse Științei București. După ce în primele două seturi gazdele nu au avut emoții și s-au impus la 15, respectiv 16, în cel de-al treilea parcă s-a dat deșteptarea și totul a fost mai strâns, dar tot brașovenii au câștigat. Autor a 15 puncte, Gonzalez a fost cel mai bun marcator, într-o partidă în care brașovenii și-au luat revanșa după eșecul din tur, când bucureștenii au învins cu 3-2.
Scor final: Corona Brașov – Știința București 3-0 (25-15, 25-16, 26-24)
Au jucat pentru Corona: Gonzalez 15p (+10), Osoria 14p (+12), Lupu 8p (+6), Gommans 7p (+1), Goncalves 3p (-1), Stojsavljevic 2p (-2), Sanchez 0p (0), Tarța 0p (0), Visic 0p (0), Ciubotaru (libero). Nu au jucat: Popovici, Laza, Tîrcavu, Băcilă (libero). Antrenor: Maurizio Castellano.
Au jucat pentru Știința: Balashov 12p (+3), Runcan 12p (0), Milcică 6p (+2), M. Mărgineanu 3p (+1), Viloria 3p (0), Balu 1p (-1), Șt. Cătălin 1p (-2), I. Mărgineanu 0p (0), T. Aciobăniței 0p (-6), Năstase (libero). Nu au jucat: Savu, Mătanie. Antrenor: Nikolaos Gitzekos.
Rapid, fără emoții în fața ultimei clasate
La București, Rapid a învins, conform așteptărilor, ultima clasată, CSM București, obținând în minimum de seturi cele trei puncte. Chiar dacă CSM a continuat prestațiile bune din acest an, experiența giuleștenilor și-a spus cuvântul în momentele importante ale meciului, așa că gazdele s-au impus într-o oră și 17 minute. Autor a 15 puncte, Kisiliuk a fost cel mai bun marcator al meciului.
Scor final: Rapid – CSM București 3-0 (25-18, 25-20, 25-23)
Au jucat pentru Rapid: Kisiliuk 15p (+8), Stankovic 9p (+2), Bontea 7p (+4), Contreras 6p (+1), Mocanu 5p (+3), Jimenez 4p (-1), Gelinski 3p (0), Didovic 2p (+1), Bratu 0p (0), Kantor (libero). Nu au jucat: Magdaș, Martonos, Grigore (libero). Antrenor: Laurențiu Lică.
Au jucat pentru CSM București: Iftime 12p (+3), Lopes da Silva 9p (+1), Vakulenko 6p (-1), Alecu 5p (+2), Peters 4p (+1), Biclea 1p (0), Zbengheci 0p (0), Verdeș 0p (0), Grădinaru (libero), Săvoiu (libero). Nu au jucat: Zamoșteanu, Simu, Lae. Antrenor: Ionuț Harbuz.
SCMU Craiova, victorie importantă în lupta pentru play-off
La Craiova, gazdele de la SCMU erau obligate să câștige meciul cu Explorări nu doar pentru a pune capăt seriei de 6 eșecuri consecutive din campionat, dar mai ales pentru a nu începe să aibă emoții în ceea ce privește lupta pentru calificarea în play-off. Obiectivul a fost îndeplinit, oltenii impunându-se cu 3-1, după un meci pe care, cu excepția setului al treilea, au dominat.
Dincolo de cele 22 de puncte ale lui Brzakovic, care care nu mai uimesc pe nimeni după ce, acum o etapă, a reușit 35, merită remarcate cele 7 blocaje realizate de centrul Gojko Cuk, care a făcut un meci fără greșeală.
Scor final: SCMU Craiova – Explorări Baia Mare 3-1 (25-12, 25-20, 21-25, 25-18)
Au jucat pentru SCMU Craiova: Brzakovic 22p (+14), Sulista 13p (+8), G. Cuk 11p (+11), Baesso 8p (+3), Polomac 7p (+6), Catrina 3p (+2), Capotă 2p (+1), Kumagai (libero), Cosma (libero). Nu au jucat: Mieilă, Chirino, Marciu. Antrenor: Dănuț Pascu.
Au jucat pentru Explorări: Cheagă 18p (+8), Breban 18p (+4), Neamu 9p (+7), Ciatău 8p (+2), Badea 7p (0), Tănase 1p (0), Șugubețu 0p (0), Piskacek 0p (-3), Urian (libero). Nu au jucat: Balog, D. Pop, Chiș, Miheț (libero). Antrenor: Liviu Râpeanu.
Steaua a învins pe Unirea Dej și e noul lider
În sala „Mihai Viteazul”, Steaua a dispus fără mari emoții de Unirea Dej. Ca de obicei în astfel de meciuri, între o mare favorită și o outsideră, din trei seturi, unul e disputat. De regulă, primul, după care echipa cotată cu prima șansă își reglează jocul și începe să-și domine adversara. Acum a fost exact invers, meciul a început cu o singură echipă pe teren, cea gazdă, a continuat în setul secund cu un duel cât de cât echilibrat, însă fără să existe pericole pentru steliști, pentru ca în al treilea aceștia să aibă mult de tras pentru a încheia partida în trei seturi. Conduși cu 20-15, ei au revenit, au egalat la 22 și s-au impus cu 26-24, după ce au ratat două mingi de set. O victorie logică, care a răzbunat cumva punctul pierdut în urmă cu doar 10 zile, la Dej, în restanța din etapa a doua. Și, totodată, un succes care i-a dus pe steliști pe primul loc al clasamentului după 13 etape.
Scor final: Steaua – Unirea Dej 3-0 (25-14, 25-20, 26-24)
Au jucat pentru Steaua: Bălean 16p (+12), Baetens 13p (+10), Matei 10p (+3), Georgiev 8p (+6), Polak 8p (+4), Cl. Dumitru 1p (0), Radke 0p (-1), Baziliuc 0p (-2), Arroyo (libero), Păun (libero). Nu au jucat: Rață, Filip, Ivanov, Asmarandei. Antrenor: Marcelo Fronckowiak.
Au jucat pentru Unirea Dej: Suson 9p (-1), Boieș 8p (+5), Ciubotariu 5p (+4), Verciuc 5p (0), Herbsommer 4p (+2), Grigoraș 3p (-2), Helfer 2p (0), Câmpean 1p (0), Tudor Constantinescu 0p (0), Albrecht (libero). Nu au jucat: Rebrișorean, P. Mureșan, Stoian (libero). Antrenor: Nuno Abrantes.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI