Echipele de speranțe ale cluburilor CSS Bega Timișoara și CSM Lugoj s-au întâlnit duminică într-un meci cu scop caritabil, pentru a-l sprijini pe Bogdan, un tânăr în vârstă de 14 ani care trece prin...
A fost stabilită gazda turneului final al campionatului feminin de volei U19 (junioare). Turneul final al Diviziei Elită va avea loc la Timișoara, în perioada 15-19 mai. Alături de formația gazdă, CSS Bega Timișoara,...
Turneul final al campionatului de volei pentru cadete a ajuns la etapa a doua, în care am avut un derby bucureștean. Dinamo și Bega Timișoara sunt singurele formații neînvinse după primele două etape ale...
Voleibalistele junioare își dispută un turneu final foarte interesant la Timișoara. După două etape, doar o singură formație e neînvinsă. Cea de-a doua zi a turneului final de la Timișoara a debutat cu două...
La București, în organizarea clubului CTF Mihai I, a debutat turneul final al campionatului masculin de minivolei. Meciurile din cele două grupe se dispută în sălile CTF Mihai I (Grupa a II-a), respectiv a...
Ca și în cazul turneul final al cadeților, și cadetele și-au stabilit campioana cu o etapă înaintea terminării competiției. Aici, în schimb, se știu și celelalte două echipe de pe podium. CSM București a...
Etapa a treia a turneului final al campionatului de volei pentru cadete de la Timișoara a avut drept cap de afiș meciul dintre echipa locală, Bega, și Dinamo. Și a rezultat o partidă superbă....
La Timișoara a continuat turneul final al campionatului național de volei pentru cadete. Luni s-au disputat meciurile etapei a doua Ziua a fost deschide de un meci între două dintre pretendentele la titlu, formațiile...
S-au stabilit toate cele șase echipe care vor juca la turneul final al campionatului de volei pentru junioare. În urma disputării meciurilor turneelor semifinale, cele șase formații care vor juca în perioada 18-22 mai...
În weekend s-au jucat meciurile din primul turneu al campionatului de minivolei feminin. Iată rezultatele primite până acum. Dacă știți și altele, le aștept cu mare interes pe pagina de Facebook Doarvolei, AICI sau...