TERENUL FANILOR: Dinamo – CSM Bucureşti 3-2. Cronică de Vlad Roşca

bucurie dinamo volei

Daniel Rădulescu a intuit bine. La urma urmei, peste douăzeci de ani de antrenorat la Dinamo și aproape alți tot atâția ca jucător nu sunt de ici, de colo: „Pierdem setul ăsta, dar îl câștigăm pe următorul”.

Era setul al patrulea. Dinamo nu mai avea aceeași față ca la începutul jocului, iar CSM-ul se distanța la puncte văzând cu ochii. Nici timpul de odihnă luat cu doar două acțiuni înainte nu reușise să îi revigoreze suficient pe alb-roșii. De Pra, Munoz și Peric, printre cei mai buni de până în acel moment, aveau să greșească fiecare câte un serviciu în set, în timp ce, de partea cealaltă a terenului, Serghei Burtsev își intrase în formă, câștigând șapte servicii și ducând parțialul la 18-5 pentru vizitatori, momentul celui de-al doilea timp de odihnă dinamovist. Într-adevăr, „câinii” au cedat setul al patrulea, cel mai dezechilibrat (12-25, 20 de minute) al unui meci ce avea să fie hotărât în decisiv.

Echipa municipalității bucureștene izbutea să se agațe de un licăr de speranță după ce fusese condusă cu 2-0 la seturi. Dinamo începuse mai bine meciul, având avantaj pe tabelă pe aproape întreg parcursul primelor două seturi. Pe primul și l-a adjudecat cu 25-23 (27 de minute), dar asta doar pentru că, la 24-21, Raul Munoz servea în aut și mai prelungea puțin o parte ce ar fi putut fi încheiată mai din timp. Ceea ce nu avea să se mai întâmple și în următorul set, pe care Dinamo îl câștiga la 15 în 22 de minute. Într-un fel, setul al doilea a fost oglinda celui de-al patrulea, aici CSM-ul fiind de nerecunoscut, lăsându-se condusă cu parțiale de 5-1, 12-5 și 16-7. La 18-7, Iulian Pîslaru epuiza și cel de-al doilea timp de odihnă tehnic, pentru ca setul să se încheie pe un serviciu al lui Munoz și un atac în fileu al lui Dumitrache, în prezența celor aproximativ o sută de spectatori care au luat loc în tribunele sălii din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Meciul părea să se îndrepte spre o victorie scurtă a dinamoviștilor, dar CSM-ul a câștigat setul al treilea, chiar dacă, la 3-3, la un atac în aut evident, brigada de arbitri condusă de Alexandru Prodana și Cristian Cristea dădea punct pentru oaspeți, pentru ca apoi, după câteva clipe de discuții, să întoarcă decizia, corect, în favoarea lui Dinamo. Chiar și așa, CSM reușea să se distanțeze la 19-16 și, în ciuda unei reveniri a gazdelor la egal 19, vizitatorii duceau ulterior scorul la 24-19, pentru ca apoi să își adjudece setul cu un atac al lui Bontea.

2-1, după care au urmat acel set 4 și decisivul. În acesta din urmă, Dinamo a câștigat primele două mingi, pentru ca apoi să nu se mai lase egalată, în ciuda unui joc aproape cap la cap, cu CSM-ul apropiindu-se la câte un punct, dar fără a izbuti să echilibreze tabela. Un blocaj în aut al lui Statis Liaschynskas (la 8-6) și un atac în aut al lui Burtsev (la 11-9) i-au ajutat pe dinamoviști să se distanțeze la trei lungimi pe care aveau să le păstreze pâna la punctul 15, venit pe un atac al lui Munoz. Set la 12 în 17 minute și 3-2 la seturi după aproape două ore de joc efectiv.

Discursul lui Daniel Rădulescu s-a adeverit, Dinamo câștigând al șaselea meci din 16 ale sezonului (38%), primul cu 3-2 la seturi. De la gazde s-au remarcat Raul Munoz (79% procentajul de reușită la serviciu), Milan Peric (31 de atacuri) și Provenzano de Pra (45 de atacuri), în timp ce de la oaspeți Maximilian Thaller (94% reușită la serviciu), Pena Barreto (80% la recepție) sau Sergehi Burtsev (45 de recepții reușite din 47, respectiv 23 de servicii reușite din 25).

Și încă ceva: la timpul de odihnă din setul al patrulea, de la 5-16, antrenorul dinamovist le amintea elevilor săi că „un meci se termină când o echipă câștigă trei seturi”. Chiar dacă au acumulat mai puține puncte totale (97-100) și au reușit mai puține blocaje decât adversarii (9-12), alb-roșii au înțeles că trebuie să puncteze acolo unde trebuie, la setaveraj, adjudecându-și, finalmente, un meci disputat, plăcut ochiului – singurul al etapei de până acum ajuns la lungime maximă – și grație unor procentaje mai bune la atac (38% – 32%).

Notă: Rubrica Terenul Fanilor este locul în care toţi iubitorii voleiului pot scrie materiale despre echipele favorite, despre jucătorii favoriţi, despre meciuri urmărite, sau despre orice are legătură cu voleiul. Dacă vreţi ca articolele voastre să fie publicate, acestea trebuie trimise fie pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro , fie pe mesaj privat pe pagina de Facebook a doarvolei.ro. 

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns