Torino e sâmbătă gazda marilor finale în Liga Campionilor. Programul celor două partide

Vakifbank Istanbul a fost așteptată de fanii turci la aeroport în Italia

Torino este astăzi capitala voleiului european. Finalele Ligii Campionilor, atât la feminin, cât și la masculin, au loc în orașul italian, iar fanii deja au luat cu asalt zona. 




De câțiva ani, cei de la CEV au luat decizia ca ambele finale ale celei mai importante competiții europene intercluburi să aibă loc în aceeași sală, în aceeași seară, pentru ca spectacolul să fie dus la cote extraordinare și fanii să aibă o experiență de neuitat. Nici nu ar putea fi altfel când vezi cele mai bune echipe din Europa jucând pentru cel mai prestigios trofeu inventat vreodată.

Finala feminină a Ligii Campionilor începe la ora 18.30

Ziua voleiului va începe cu confruntarea din finala feminină, care este o afacere 100% turcească în acest an. Se vor întâlni VakifBank Istanbul și Eczacibasi Dynavit Istanbul, într-o confruntare în care nu există favorită. Pe de o parte pentru că într-o asemenea confruntare nu prea poți să spui că echipa X pornește cu prima șansă, iar pe de alta, pentru că și dacă ai cere ajutorul statisticienilor, tot nu ai afla nimic, căci în ultimele 4 meciuri, fiecare echipă s-a impus de câte două ori, de fiecare dată cu 3-0.

Așa că vă invit să asistați, de la ora 18.30 (ora României), la o confruntare epică, la un meci în care eu îi voi ține pumnii Alexiei Căruțașu și implicit echipei sale, VakifBank. Este un lucru imens că o reprezentantă a școlii românești de volei – indiferent pentru ce națională a ales să joace, tot de-a noastră este – este prezentă pe parchet, nu în tribune, la întâlnirea celor mai valoroase jucătoare din lume.

Vakifbank Istanbul a fost așteptată de fanii turci la aeroport în Italia
Vakifbank Istanbul a fost așteptată de fanii turci la aeroport în Italia

Finala masculină a Ligii Campionilor începe la ora 21.30

De la ora 21.30 va începe confruntarea 100% poloneză pentru trofeul Ligii Campionilor. Câștigătoarea ultimelor două ediții, Zaksa – nu cred că e cineva care nu știe că anul trecut Gianni Crețu a fost artizanul succesului, de pe banca polonezilor – va primi replica noii campioane a Poloniei, Jastrzebski Wegiel. În finala play-off-ului a fost o victorie clară a noii campioane, 3-0 la „general”, însă, am mai spus-o, într-o finală de cupă europeană nimic nu mai contează.




Cum puteți vedea finalele Ligii Campionilor

Dacă doriți să vedeți finalele Ligii Campionilor, atunci o puteți face fie pe EuroVolley.tv – prețul pentru cele două meciuri este de 4,99 euro – fie pe site-urile caselor de pariuri online, dar pentru asta trebuie să aveți cont la una dintre ele. De regulă în dreptul cotelor este și un mic semn ca un televizor sau ca o cameră de filmat și dacă dați click pe el vedeți transmisia live. De multe ori fără comentariu, ceea ce face atmosfera mult mai plăcută, cel puțin după părerea mea.




Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns