VNL (m): SUA va găzdui următoarele 3 turnee Final 6, din 2019, 2020 și 2021

Final 6 VNL lille , jucatorii frantei si publicul francez au facut o atmosfera speciala

Federația Internațională de Volei  (FIVB) a vrut să profite la maximum de impresia specială lăsată de recent încheiata ediție a VNL la volei masculin, așa că a decis deja unde vor avea loc următoarele trei turnee Final 6.




Conform anunțului FIVB, în perioada 2019 – 2021, turneele finale, Final 6, ale Volleyball Nations League (VNL) vor avea loc în SUA. Perioadele și orașele gazdă vor fi stabilite ulterior. În acest an, turneul final s-a disputat la Lille, în Franța.

VNL a înlocuit din acest an vechea Ligă Mondială și a reunit 16 echipe: 12 din fosta Divizie 1 a Ligii Mondiale, plus patru invitate. Fiecare dintre formații a găzduit unul sau două turnee de patru echipe. Astfel, în fiecare dintre cele 5 săptămâni ale fazei preliminare, existau patru turnee în patru țări diferite, în care se juca fiecare cu fiecare, de vineri până duminică. Combinațiile au fost astfel făcute încât s-a ajuns ca fiecare echipă să joace împotriva tuturor celorlalte. În total, la finalul celor 5 etape, fiecare a strâns 15 partide. Ultima clasată, Coreea de Sud, a retrogradat, locul urmând să îi fie luat anul viitor de Portugalia, câștigătoarea unui turneu de promovare.




CITEȘTE ȘI: Rusia, campioana primei ediții a VNL la volei masculin

Din fericire pentru români, Bulgaria și Serbia fac parte din VNL, așa că vor organiza și anul viitor măcar câte un turneu, ceea ce pentru iubitorii voleiului din România este o adevărată mană cerească. Vă spun doar că anul acesta în Bulgaria au avut loc două turnee, la Sofia și Varna, acolo unde au putut fi văzute nu mai puțin de patru dintre cele 6 echipe participante la Final 6, inclusiv finalistele: Rusia, Franța, Brazilia și Serbia.

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns