Volei Alba Blaj joacă miercuri ultimul meci în Liga Campionilor. Miza: calificarea în sferturile Cupei CEV
Volei Alba Blaj dispută în Liga Campionilor, miercuri după-amiază, de la ora 18.00, un meci cât o finală. O victorie de trei puncte cu Volero Le Cannet le duce pe românce în sferturile de finală ale Cupei CEV.
Aflată pe ultimul loc, fără nici un punct acumulat într-o grupă de foc, cu Scandicci, VakifBank Istanbul și Volero Le Cannet, Volei Alba Blaj nu putea să emită pretenții la primele două poziții. Dar, așa cum cred că eraui planurile încă de la început, obiectivul era atingerea locului 3, care ducea fie în play-off-ul Ligii Campionilor, fie în sferturile de finală ale Cupei CEV.
Învinse în primul meci, din Franța, cu 3-1 de Le Cannet, campioanele României au șansa ca în returul programat miercuri, la ora 18.00, în propria sală, să lupte cu calificarea pe masă pentru prezența în sferturile de finală ale Cupei CEV. Condiția este să le învingă pe franțuzoaice cu 3-0 sau cu 3-1. Astfel, ar ocupa locul 3 în grupa A și poziția a cincea în clasamentul separat al echipelor de pe treapta a treia a podiumului fiecărei grupe. Deja locul 4 din acea ierarhie are patru puncte, așa că poziția a cincea e inabordabilă pentru Blaj.
Intră pe canal →
Dacă ar învinge de trei puncte pe Le Cannet, Volei Alba s-ar califica, astfel, în sferturile de finală ale Cupei CEV, acolo unde cred că nici nu mai trebuie să vă spun cu cine joacă, pentru că sigur-sigur că aștepați. Cu „geamăna” ei din acest sezon, pentru că s-au întâlnit și se vor întâlni decât se întâlnesc unele rude într-un an, CSO Voluntari! Condiția e ca ilfovencele să învingă tot joi, în returul cu Radom, din Polonia, după ce s-au impus cu 3-2 acolo. Adică sunt ca și calificate. Dar, după cum vedeți, în acest sezon, vom avea, dacă ambele echipe se vor califica, alte două noi confruntări între Blaj și Voluntari. În acest sezon, cele două echipe s-au mai întâlnit în Supercupă, apoi de două ori în sezonul regulat al Diviziei A1, iar în viitor vor fi și adversare în Cupa României, tur-retur! Și nu se știe ce ne va rezerva play-off-ul Diviziei A1!
Urmărește pe Instagram →
Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
