Volei Alba Blaj a câștigat meciul cu Dinamo cu scorul de 3-1 (21-25, 25-20, 25-17, 29-27), însă trăiește periculos. Deținătoarea titlului de campioană a României va trebui să aștepte decizia Comisiei de Competiții pentru a vedea dacă a câștigat sau a pierdut partida.
Aceasta deoarece, conform foii electronice de pe site-ul FRV – o vedeți AICI, apăsând pe Scoresheet -, dar și a înregistrării video a meciului, au existat două puncte în care Blajul a avut ȘASE JUCĂTOARE STRĂINE pe teren în același timp. Adică a încălcat regulamentul și ar trebui să piardă meciul cu scorul de 3-0 la ”masa verde”!
Totul s-a întâmplat în setul al patrulea, la scorul de 18-16 pentru Blaj, atunci când Georgiana Faleș, numărul 4, a fost înlocuită de Andrea Kossiyanova, purtătoarea tricoului cu numărul 11. Mai jos vedeți foaia de joc electronică a meciului, așa cum apare pe site-ul FRV.
Mai jos vedeți detaliul setului 4 din foaia de joc a meciului dintre Volei Alba Blaj și Dinamo. în dreptul echipelor vedeți pe orizontală cele 6 titulare, cu zonele în care au început setul scrise cu cifre romane. Apoi, pe verticală, acolo unde este cazul, schimbările și scorul la care au fost efectuate. Dacă numărul de pe rândul 2 e încercuit, înseamnă că schimbarea s-a făcut la loc. În acest caz, numărul 4 de la Volei Alba Blaj a fost înlocuit cu numărul 11 la scorul de 18:16 și schimbarea s-a făcut la loc la scorul de 19-17.
Ce jucătoare străine s-au aflat în același timp pe teren
Astfel s-a ajuns ca între 18-16 și 19-17 pentru Volei Alba Blaj să se afle pe teren în același moment următoarele jucătoare (conform foii electronice de arbitraj):
Numărul 11 – Kossiyanova
Numărul 19 – Mirkovic
Numărul 8 – Milenkovic
Numărul 6 – Kocic
Numărul 16 – Cirkovic
Numărul 1 – Dimitrova
În total, 6 STRĂINE se aflau în același timp pe teren, lucru interzis de regulament, care prevede că minimum două posturi din cele 7 ale unei echipe (se include aici și liberoul) trebuie să fie acoperite în orice moment al meciului de jucătoare românce.
După cum spuneam, această situație a durat două puncte (aflată la serviciu, Kossiyanova a servit de două ori), aceasta fiind înlocuită la loc cu Faleș la 19-17 pentru Volei Alba Blaj. Mai jos puteți găsi două capturi de pe transmisia meciului, pe care o puteți vedea AICI , în care vedeți cele 6 jucătoare străine pe teren de-a lungul celor două puncte. Pe transmisie, scenele pot fi văzute în intervalul 1:48:30 – 1:50:11 (a fost și un time-out între cele două puncte, d-aia durează atât).
Ce spune regulamentul în cazul nerespectării regulii celor 2 români
Conform regulamentului, dacă greșeala este observată în timpul setului, atunci e considerată și judecată conform paragrafului referitor la schimbarea neregulamentară, iar echipa în culpă pierde punctele câștigate în acea perioadă. Dacă greșeala se observă după terminarea setului, atunci echipa în culpă pierde setul cu 25-0, iar dacă nimeni nu observă până la terminarea partidei, atunci formația care a ”călcat strâmb” pierde meciul.
Pentru că e posibil să nu mă credeți, mai jos puteți vedea ce scrie în regulament, așa cum apare el în Buletinul Informativ, punctul 6: Regulament – Divizia A1. AICI puteți vedea întreg Buletinul Informativ al FRV.
Recunosc, fiind o situație în premieră, nu am nici cea mai vagă idee cum va judeca această speță Comisia, deși lucrurile mi se par destul de simple și clare și Blajul va pierde meciul la ”masa verde”. Un lucru care, recunosc, mă întristează de fiecare dată când se întâmplă, pentru că mereu mă gândesc la efortul jucătoarelor sau al jucătorilor, care suferă fără să aibă vreo vină. Însă, dacă regulamentul este încălcat, mi se pare firesc să fie aplicate și sancțiunile prevăzute în el, oricât de dureroase ar fi.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal