UPDATE: Vrea șefia Federației Române de Volei, dar e „repetent” la respectarea regulamentului în cazul unui copil

andrei druta volei masculin sperante
andrei druta volei masculin sperante
Andrei Druta in atac

Niciodată nu am înțeles de ce conducătorii de cluburi își bat joc de destinele unor copii punând mai presus de viața sportivă a acestora și chiar de lege – interesele meschine. Un astfel de caz se petrece în aceste zile și e important să îl cunoască toată lumea.

UPDATE (15 martie 2016): Pentru că v-am spus că sunt un om corect, trebuie să vă spun că directorul general al clubului Tomis, Serhan Cadâr, a adus azi, 15 martie, la Federaţia Română de Volei, dezlegarea jucătorului Andrei Druţă. Nu o să mă bat în piept să spun că articolul acesta l-a făcut să ia această decizie, o să spun doar că mă bucur să văd că până la urmă s-a rezolvat această problemă.

Concret, dl Serhan Cadâr, care am văzut că se numără printre cei 5 candidați la funcția de președinte al Federației Române de Volei, își bate joc chiar în aceste momente de destinul unui copil de 14 ani. Președinte la Tomis Constanța – sau ce a mai rămas din club, adică peste echipele de speranțe și minivolei -, dl. Cadâr refuză să-i dea dezlegarea jucătorului Andrei Druță. Acesta a împlinit de curând 14 ani, este în primul an de speranțe și e considerat unul dintre jucătorii de viitor ai voleiului românesc. Numai că, la începutul lunii februarie, întreaga familie Druță a fost nevoită să se mute la București din cauza serviciului. Evident, copilul fiind minor, s-a mutat împreună cu mama și tatăl său în Capitală, așa cum e și firesc. Părinții i-au găsit în vacanță și o școală unde acesta își poate continua studiile – e în clasa a VIII-a – dar și o echipă unde să joace, pentru că era normal să-și continue cariera aflată și așa la început. Ei bine, aici încep problemele.

Deși articolul 4 din capitolul 4 din Regulamentul de transferuri interne al FRV spune clar că: ” Schimbarea domiciliului în altă localitate, cu ocazia căsătoriei, a schimbării locului de muncă, sau cu familia în cazul sportivilor juniori sau cadeţi, dă dreptul sportivului să se transfere la un club din această localitate, cu DEZLEGARE sau când vechiul ACORD a încetat”, dl. Cadâr refuză să îi dea dezlegarea. Motivul e nu doar ilegal, dar și halucinant pentru un om care ar trebui să fie interesat de creșterea voleibaliștilor. ”Am vorbit de mai multe ori cu dl . Cadâr și mi-a spus că nu-i dă dezlegarea, pentru că nu vrea ca Andrei să joace împotriva Tomisului. A mai spus că va fi de acord cu transferul doar dacă CTF Mihai I (n.r. formația cu care se pregătește acum sportivul) nu se califică la turneul final”, mi-a spus mama jucătorului, care este disperată de ceea ce i se întâmplă copilului ei.

Faptele devin și mai grave, fiind vorba de un oficial care încalcă nu doar regulamentele Federației Române de Volei, ci și Dreptul Familiei, care spune la Articolul 100: Copilul minor locuieste la parintii sai. (nu scrie nicăieri că trebuie întrebat președintele clubului dacă îi dă voie)

De asemenea, la Articolul 101 scrie: Parintii sunt datori sa ingrijeasca de copil. Ei sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, in conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitatii. Iar familia Druță chiar face tot ce scrie acolo. Numai că, în continuare, intervine președintele clubului care îl face nefolositor colectivității, căci dacă îi dai dezlegarea după ce echipa la care ar putea juca e eliminată, cam asta înseamnă. În plus, turneul semifinal la speranțe bate la ușă, fiind programat în perioada 19-20 martie, așa că orice zi de tergiversare a eliberării dezlegării face din ce în ce mai dificilă legitimarea sportivului la noul club, ceea ce, de fapt, se și urmărește.

Am scris acest articol nu pentru a-i face rău în campanie domnului Cadâr – deși eu m-aș gândi de două ori dacă aș vota pe cineva care se joacă după bunul plac cu destinele copiilor și care interpretează regulamentul în funcție de interes – ci pentru că nu mai suport să văd nedreptățile care se fac în acest sport. Nu am nici o datorie față de nimeni, așa că pot spune lucrurilor pe nume și de acum așa o voi face de fiecare dată când voi afla despre abuzuri la adresa copiilor, în special.

Pentru că nici un copil nu merită să treacă printr-un altfel de stres decât cel al competițiilor, nici un copil nu merită să-i fie interzis să se antreneze și să joace în localitatea în care părinții săi s-au stabilit.

Repet că nu am nimic cu dl. Cadâr sau cu orice alt candidat. Nu am drept de vot și până la urmă fiecare alege după cum îi dictează conștiința și interesul. Mi-am propus să nu intervin în această campanie altfel decât prezentând programele candidaților care doresc să și le prezinte – ca să se știe, nu am de gând să caut pe nimeni pentru a-i face reclamă, dacă e cineva care dorește să își facă public programul mi-l poate trimite. Dar ceea ce se întâmplă cu acest copil este urât și nesportiv. Iar față de astfel de situații și de oameni, care nu pun în primul rând interesul copilulului, vă promit că nu voi avea nici un fel de înțelegere.

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns