Adrian Aciobăniței va juca duminică meciul decisiv pentru titlul de campion în Franța

Adrian Aciobăniței în atac în optimile Cupei Challenge

Adrian Aciobăniței, cei mai bun voleibalist român din 2020, are șansa duminică seară să cucerească primul titlu de campion național în Franța.




Titular incontestabil la AS Cannes, internaționalul român va juca duminică seară, de la ora 22.00, pe propriul teren, finala finalei play-off-ului campionatului Franței. Adversara ”Dragonilor” din Cannes este Chaumont, iar scorul după primele două întâlniri este egal, 1-1.

În primul meci, Chaumont s-a impus pe propriul teren cu 3-1, iar în cel de-al doilea, jucat aseară, la Cannes, s-au impus Adi și coechipierii săi cu 3-2. Drept urmare, diseară va avea loc meciul decisiv, tot la Cannes, formație care are avantajul terenului propriu după ce a terminat sezonul regulat pe locul 2, față de 4 pe cât au fost adversarii ei.

Dacă se va impune, Cannes va cuceri al zecelea titlu de campioană, primul după o pauză de 16 ani, și va fi prima echipă din Franța cu 10 trofee câștigate. De partea cealaltă, Chaumont, care a produs marea surpriză în semifinale, eliminând pe Montpellier cu 2-1 la ”general”, a mai luat o singură dată titlul, în 2017.

După încheierea campionatului, Adi va veni în țară pentru a se alătura, la Ploiești, lotului național, în vederea pregătirii participării în preliminariile Campionatului European.




Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns