
România a reușit să câștige un meci istoric la Campionatul European masculin de volei, învingând cu scorul de 3-2 (25-17, 25-20, 17-25, 26-28, 15-12) Croația, în optimile de finală. Iar Alexandru Rață a demonstrat de ce, după terminarea fazei grupelor, era jucătorul cu cele mai multe puncte reușite la această competiție.
Alexandru Rață a fost cu adevărat de neoprit în meciul cu croații. A făcut punct după punct, spre disperarea adversarilor și marea bucurie a sutelor de români prezenți în tribunele Palatului Sporturilor din Varna. A terminat meciul cu 30 de puncte, 25 din atac, 3 din serviciu și două din blocaj și a fost cu adevărat MVP-ul meciului. Însă nu trebuie uitați nici ceilalți jucători români, pentru că într-o victorie ca aceasta, nimic nu ar fi posibil fără aportul tuturor celor din echipă. Am mai spus asta și o să o repet mereu, pentru că este adevărul.

Și secunzii și-au făcut foarte bine treaba. Au făcut preluare, au punctat în atac atunci când au avut ocazia, iar titularii au terminat meciul cu 16 puncte (Adrian Aciobăniței) respectiv 10 puncte (Marian Bala). Spre marea mea bucurie și centrii și-au făcut treaba excelent. Bela Bartha, care a impresionat pe toată lumea la acest European, în care a a demonstrat ce forță are în atac, dar și ce înseamnă să servești cu 128 de kilometri pe oră, a terminat partida cu 10 puncte, cu trei mai puțin decât colegul aflat pe „diagonală” cu el, Robert Călin. Acesta din urmă a fost mai inspirat la blocaj, făcând 5 puncte din acest procedeu, cele mai multe din tabăra noastră.

Ridicătorii Claudiu Dumitru și Filip Constantin au crescut foarte mult în valoare
În ceea ce-i privește pe ridicători, Claudiu Dumitru și Filip Constantin au demonstrat ce înseamnă să ai doi jucători cu valoare de titular în lot. Stelistul a dus echipa foarte bine în primele două seturi, fiind cu adevărat mintea limpede, care a contribuit la câștigarea clară a primelor două acte. În setul al treilea și în al patrulea a fost tradat de multe ori de preluare, dar chiar și așa a fost înlocuit de Filip Constantin. Care a intrat spre finalul setului patru. Intrat cu o nouă viziune, el a început să joace tot mai mult cu centrul, iar punctele au început să se adune de partea noastră. Oricum, ceea ce cred că a remarcat toată lumea care a urmărit meciurile noastre la aceste Europene, cât de mult au crescut în valoare atât Claudiu Dumitru, cât și Filip Constantin. Chiar cred că selecționerul are serioase probleme în a alege titularul, pentru că amândoi au căpătat siguranță, au căpătat încredere și dau foarte mult încredere echipei.

În ceea ce-i privește pe cei doi jucători care evoluează pe postul de libero, aceștia au fost, din nou, foarte buni. Pe Sergio Diaconescu îl știe toată lumea, nu există îndoială că are valoare, dar pe Carol Kosinski mulți l-a descoperit acum sau în ultimul campionat, când a jucat la Rapid. Totuși, ca unul care-l cunoaște de când juca la minivolei pot să vă spun că acea minge scoasă fenomenal la 13-10 pentru noi în setul decisiv, prin plonjonul spectaculos făcut în afara terenului, este ceva normal pentru el, chiar dacă pe mulți poate ne doare spatele doar când ne uităm la el.

Nu pot trece cu vederea peste aportul jucătorilor de rezervă folosiți mai puțin sau chiar deloc azi. Toți au rolul lor în obținerea tuturor acestor performanțe, fără ei, nimic nu ar fi fost posibil. Pentru că ceea ce vedem noi în teren sunt 7 jucători care pun în aplicare munca a 14 voleibaliști plus a staff-ului tehnic.
Despre antrenori ce ar mai fi de spus? Cred că cel mai corect ar fi să folosesc o expresie uzitată des în popor: „să le dea Dumnezeu sănătate celor care s-au gândit să-i pună în fruntea naționalei noastre, că mare lucru au făcut”! Sergiu Stancu este omul potrivit la locul potrivit, un antrenor călit deja în multe bătălii, un antrenor care demonstrează de ce de 6 ani e campion într-un campionat care este din ce în ce mai puternic. A știut mereu să-și aleagă secunzii și dacă în vara trecută, de exemplu, calificarea a fost obținută avându-i lângă el pe Florin Voinea și pe managerul Laurențiu Lică, acum alături de el se află Răzvan Parpală. Toți foști sportivi de mare valoare, toți tehnicieni care știu exact cum și ce să le ceară jucătorilor noștri pentru a scoate tot ce e mai bun de la ei.
Au jucat pentru România: Rață 30p (+24), Aciobăniței 16p (+7), R. Călin 13p (+10), B. Bartha 10p (+5), Bala 10 p (-1), Peța 1p (+1), F. Constantin 1p (+1), Butnaru 1p (-1), Cl. Dumitru 1p (-1), Bălean 0p (0), Chițigoi 0p (0), Diaconescu (libero, -1), Kosinski (libero, -1). Nu a jucat: Lupu. Antrenor: Sergiu Stancu.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
One thought on “Alexandru Rață, spaima croaților! A reușit 30 de puncte în victoria din optimile Campionatului European! Ce au făcut ceilalți jucători români în acest meci istoric”