Arcada Galați s-a apropiat la doar un punct de titlul de campioană după victoria cu 3-1 obținută în fața Stelei

Alex Rață în atac în meciul cu Steaua

Ultimul meci al celei de-a doua etape a grupei locurilor 1-4 din Divizia A1 la volei masculin a confirmat forța formației Arcada Galați, care s-a apropiat la doar un punct de al patrulea titlu consecutiv de campioană a României. 




Gălățenii au învins cu scorul de 3-1 (26-24, 25-17, 21-25, 25-19) pe Steaua și au acum 11 puncte avans în fruntea clasamentului față de Dinamo. Cum până la finalul campionatului mai sunt de disputat 12 puncte, înseamnă că elevii lui Sergiu Stancu mai au nevoie de doar un punct în următoarele patru partide pentru a cuceri titlul a patra oară consecutiv!

Chiar dacă partida a dat de multe ori impresia că este echilibrată – primul set a fost câștigat cu 26-24 de gazde – iar setul al treilea a revenit oaspeților cu 25-21, antrenorul Stelei, Silviu Oancea, a dar dovadă de o sportivitate deosebită la interviul de după meci. Întrebat dacă nu îi pare rău după acest meci în care a fost aproape de victorie, tehnicianul a răspuns, corect: „Am fost departe de victorie. Nu mai suntem echipa din sezonul regulat. Cauzele le știm din interior”, a recunoscut Silviu Oancea.

Chiar dacă nu a numit-o, pentru că antrenorul stelist nu este omul care să se plângă de greutăți,  principala problemă este cea a accidentărilor care au lovit constant formația bucureșteană. Cel mai bun exemplu este că la partida cu Galațiul, de exemplu, al doilea libero a fost Mircea Peța, cel mai periculos jucător din sezonul regulat, dar care de la meciul cu Olimpia Titanii (scor 3-2), din finalul campionatului regulat, când s-a accidentat la glezna dreaptă, se află în recuperare. A forțat acum două săptămâni pentru a juca în Final Four-ul Cupei României – o ocazie unică, pentru care a meritat orice sacrificiu, inclusiv să joace cu o fașă ghipsată la glezna dreaptă – dar acum nu mai poate face sărituri până nu se reface complet. În plus, ceilalți jucători parcă au intrat într-o morișcă a accidentărilor și chiar nu știu dacă cineva a fost scutit de asemenea neplăceri în ultimele luni.

Desigur, situația de la Steaua nu știrbește cu nimic din meritele Arcadei. O echipă care a ajuns la maturitatea necesară de a învinge orice adversar chiar și atunci când nu prinde cea mai bună zi și care nu cade în plasa subestimării oponenților. Chiar dacă și la gălățeni se simte oboseala, antrenorul Sergiu Stancu are pe bancă soluțiile înlocuirii titularilor, iar aceasta este o altă explicație a dominației din acest campionat. Așa s-a întâmplat și în meciul de luni seară, când tânărul Alexandru Rață a fost introdus din primul set în locul vedetei Raic și a jucat foarte bine.

Alex Rață în atac în meciul cu Steaua
Alex Rață în atac în meciul cu Steaua (FOTO: Sportul Ilustrat, prin Facebook/ Arcada Galați)

Următorul meci al Arcadei va fi la București, cu ocupanta locului secund, Dinamo, iar cu două seturi câștigate gălățenii pot începe hora bucuriei pentru că trofeul de campioni îi va însoți din nou acasă.

În primul meci al etapei a doua a grupei 1-4, SCMU Craiova a învins cu scorul de 3-2 pe Dinamo, după ce a fost condusă cu 2-0 la seturi. Detalii, AICI.




Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns