
Bogdan Bratosin și Valentin Hupoiu au cucerit pentru a treia oară consecutiv titlul național la volei de plajă. În acest an, 2024, au făcut-o pe terenul din baza Brizo, din Iași.
În semifinale, reprezentanții clubului CSU Știința București au învins cu scorul de 2-1 (21-16, 16-21, 15-11) perechea Andrei Grigore/ Eduard Popa, de la CSU Reșița.
Apoi, în finală, Bratosin și Hupoiu au trecut cu scorul de 2-0 (21-18, 21-19), de formația reprezentată de Sergiu Rodină și Lucian Bădiceanu, de la UV Timișoara. Aceștia trecuseră în semifinale, cu 2-0 (21-15, 21-18) de cuplul Andrei Spînu/ Mihai Popovici (U Cluj).
Medaliile de bronz au fost cucerite de perechea Andrei Spînu/ Mihai Popovici, care a dispus în finala mică, scor 2-1 (21-19, 17-25, 15-10) de formația Grigore/ Popa.

Performanța noilor și, totodată vechilor campioni, merită remarcată în mod special, pentru că cei doi, Bogdan și Vali, dovedesc că atunci când iubești sportul, când nu păcălești sportul și când faci totul cu aceeași pasiune ca în juniorat, vârsta chiar nu contează. Pentru că Valentin Hupoiu este un exemplu pentru toată lumea. Joacă pur și simplu perfect, pare că nu obosește niciodată, deși are 49 de ani, o vârstă la care noi ceilalți aniversăm deja 5-6 ani de când ne doare spatele și parcă nici nu mai avem atâta dăruire la plimbat cățelul. Numai că Vali este realmente un exemplu pentru toată lumea și de aici, din acest colț de pagină, vreau să-l salut, să-l felicit și să mă închin în fața lui. Și să-i urez mult succes în continuare!
De asemenea, aș vrea să-l felicit pe partenerul său, Bogdan Bratosin, care, la cei 35 de ani, este „mezinul” echipei. Bogdan demonstrează de ani buni, cu fiecare meci, cu fiecare turneu, că un foarte bun jucător de sală poate fi un foarte bun jucător de volei de plajă, dar și că există viață în sport și după ce te retragi din voleiul clasic. Așa că felicitări, Bogdan, felicitări Vali!

De asemenea, salut revenirea în volei, în acest sezon, a fostului internațional Andrei Spînu (37 de ani). Retras din volei în 2020 și dedicat de atunci profesiei de medic, acesta a făcut pereche în acest sezon de volei de plajă cu Mihai Popovici, care este jucător activ de volei în sală la U Cluj. Și cei doi s-au mișcat foarte bine, iar medalia de bronz cucerită este un exemplu concludent în acest sens.
Campionat Național volei de plajă 2024 (m)
Semifinale
Andrei Spînu/ Mihai Popovici (U Cluj, 5) – Sergiu Rodină/ Lucian Bădiceanu (CS UVT Timișoara, 4) 0-2 (15-21, 18-21)
Bogdan Bratosin/ Valentin Hupoiu (Știința București, 3) – Andrei Grigore/ Eduard Popa (CSU Reșița, 7) 2-1 (21-16, 16-21, 15-11)
Finala mică
Andrei Spînu/ Mihai Popovici (U Cluj, 5) – Andrei Grigore/ Eduard Popa (CSU Reșița, 7) 2-1 (21-19, 17-21, 15-10)
Finala mare
Bogdan Bratosin/ Valentin Hupoiu (Știința București, 3) – Sergiu Rodină/ Lucian Bădiceanu (CS UVT Timișoara, 4) 2-0 (21-18, 21-19)

Clasament final
1. Bogdan Bratosin/ Valentin Hupoiu (CSU Știința București)
2. Sergiu Rodină/ Lucian Bădiceanu (CSU UV Timișoara)
3. Andrei Spînu/ Mihai Popovici (U Cluj)
4. Andrei Grigore/ Eduard Popa (CSU Reșița)
5. Cosmin Ghimeș/ Dragoș Pavel (Arcada Galați)
5. Bogdan Moroldo/ Bogdan Mededințeanu (CSU Știința București)
7. Petru Vornicu/ Alexandru Munteanu (ACS ECO Sport Team)
7. Iannis Alb/ Radu Mureșan (CSU ASE București)
9. Dorin Moraru/ Robert Vîrlan (CSU UV Timișoara)
9. Sergiu Gligor/ Marius Dorojan (CSM Râmnicu Sărat)
9. Robert Bilțiu/ Adrian Onofrei (Provolei Arad)
9. Alin Filipan/ Victor Duma (Provolei Arad)
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI