Victoria obținută la București în meciul doi al finalei mici de către SCMU Craiova a făcut ca partida pentru bronz cu Dinamo să devină una extrem de spectaculoasă. Urmează două meciuri „de foc” în Bănie, în care dacă una dintre echipe se va impune de două ori, va pleca acasă cu medaliile. Dacă nu, duelul se va muta pentru o confruntare decisivă la București.
Programate sâmbătă, de la ora 18.30, respectiv duminică, de la ora 18.30, partidele reprezintă un moment de referință în cariera unuia dintre cei mai importanți jucători români ai ultimelor două decenii. Laurențiu Lică, un model de sportiv la cei 43 de ani ai săi, va disputa ultimele partide ca jucător în orașul și în sala unde a scris istorie. El a decis să se retragă din activitatea de voleibalist și a decis să o facă așa cum doar marii campioni pot, când este în vârf și când impune respect nu doar prin prezența pe teren, ci și prin ravagiile pe care le face prin acțiunile sale devastatoare pentru echipele adverse. Să joci, la 43 de ani, meci de meci, set de set, punct de punct și să o faci nu pentru că te cheamă Lică și ești deja o legendă, ci pentru că valoarea ta impune titularizarea, pentru că tu ești principalul om al echipei, asta este ceva care se vede o dată la câțiva zeci de ani. Și noi toți ar trebui să fim recunoscători că am putut fi contemporani cu un asemenea jucător care a dat un alt sens, parcă mai profund, cuvântului emblematic.
În conferința de presă premergătoare partidelor cu Dinamo, Lică a spus, într-o declarație consemnată de „Sportul Doljean”: „Nu este nimic care ar putea să mă facă să îmi schimb decizia, retragerea mea rămâne în picioare. Spun asta pentru că am realizat că, din punct de vedere fizic, nu mai sunt la nivelul care să mă mulţumească. Nu vreau să stau în teren doar pentru a fi sperietoarea Lică. Acum, pentru mine, nu se mai poate. În 2013 am venit la Craiova şi nu mă mai gândeam că mai pot evolua încă 10 ani. Motivul întoarcerii mele în ţară a fost familia. M-am uitat la televizor şi am văzut ce emulaţie s-a creat în jurul sporturilor de sală în Craiova. Asta m-a făcut şi mai dornic de a reveni aici, iar prima opţiune a fost SCM Universitatea Craiova. Câştigarea titlului este, fără discuţie, unul dintre momentele importante de care îmi aduc aminte cu drag. De asemenea, meciurile din Liga Campionilor vor fi memorabile. Nu mulţi se aşteptau să jucăm acolo, la un asemenea nivel. De câte ori îmi va fi dor de Craiova, mă voi gândi la toate aceste momente“.
Laurențiu Lică va deveni antrenorul formației Corona Brașov
El a recunoscut că știe și ce va face după terminarea carierei: va trece în „barca” antrenorilor, urmând să antreneze nou-promovata Corona Brașov, care din ce știu eu se anunță una dintre forțele viitorului campionat. „Decizia de a mă retrage este luată de la începutul anului, atunci când am primit o propunere de a antrena. Începând din sezonul care va urma voi deveni antrenorul echipei Corona Braşov, care a promovat anul acesta. Proiectul acestui club arată bine şi m-a făcut să iau decizia de a merge spre Braşov”. Sunt convins că la experiența pe care a acumulat-o ca jucător, va fi și un foarte bun antrenor, așa că nu pot decât să aplaud decizia lui, dar și pe cea a oamenilor de volei din Brașov, care s-au gândit să-i propună să debuteze în această funcție chiar la echipa lor.
Partidele vor fi în direct pe Youtube
În ceea ce privește meciurile propriu-zise pentru bronz, ne așteaptă două partide pline de spectaculozitate, pentru că se întâlnesc două dintre echipele foarte valoroase ale campionatului. Nu cred că poate anticipa cineva ce se va întâmpla în aceste două partide, dar nu m-ar mira să ajungem în această dispută în meciul decisiv. Partidele vor fi transmise în direct pe pagina de Youtube a SCM Craiova. AICI aveți link pentru vizionare.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI