Calificare excepțională a României la Campionatul Mondial U17 din 2026!
Naționala masculină U16 a României a terminat pe locul 3 în grupa I a Campionatului European și a obținut, conform FRV, o calificare istorică la Campionatul Mondial din 2026, de la Doha!
Românii au așteptat cu sufletul la gură ultimul meci din grupă, Spania – Grecia, pentru a vedea dacă vor merge la Mondiale sau nu. Asta pentru că împotriva Sloveniei, tricolorii au făcut un meci slab, pierzând cu 3-0 (25-20, 25-22, 25-22). Chiar dacă au ratat (imediat după pierderea primului set) șansele de a rămâne în cursa calificării în semifinalele Campionatului European, românii au rămas totuși pe locul 3 urmând să aștepte deznodământul ultimului meci din grupă, Spania – Grecia. Dacă ar fi învins grecii, atunci ar fi trecut ei pe locul 3 și noi am fi căzut pe 4. Numai că, din fericire, Spania (deja calificată în semifinale) și-a apărat blazonul și a câștigat cu scorul de 3-1 (25-16, 23-25, 25-18, 25-19), trimițând România la Mondiale!
Conform informației publicate joi de Federația Română de Volei – recunosc că eu nu știam – primele trei clasate din fiecare grupă se califică la Campionatele Mondiale care vor avea loc anul viitor. Acestea vor fi organizate de Doha, în perioada 19-29 august. Va fi a doua ediție a Mondialelor U17 din istorie, și prima în care vor juca 24 de formații. La prima ediție, disputată anul trecut, au participat 16 echipe.
Intră pe canal →
Vedeți mai jos rezultatele complete ale echipei noastre, precum și componența lotului. Felicitări tuturor celor care au contribuit la această performanță!
Urmărește pe Instagram →
Campionatul European U16 (m): Programul naționalei României
Grupa I
Miercuri, 23 iulie
ROMÂNIA – Polonia 0-3 (12-25, 18-25, 15-25)
Joi, 24 iulie
ROMÂNIA – Armenia 3-0 (25-23, 25-21, 25-16)
Vineri, 25 iulie
ROMÂNIA – Grecia 3-1 (21-25, 26-24, 25-19, 25-19)
Duminică, 27 iulie
ROMÂNIA – Letonia 3-0 (25-22, 25-21, 25-16)
Luni, 28 iulie
ROMÂNIA – Spania 0-3 (21-25, 16-25, 20-25)
Miercuri, 30 iulie
ROMÂNIA – Austria 3-0 (25-21, 25-19, 31-29)
Joi, 31 iulie
ROMÂNIA – Slovenia 0-3 (20-25, 22-25, 22-25)

Naționala U16 a României, la startul Campionatului European din Armenia (FOTO: CEV)
Lotul naționalei U16 (m) a României pentru Campionatul European (Armenia)
Ridicători
Matei Sava – CSS Bacău
Tudor Andrei Bălău – CSS Blaj
Falși
Victor Precup – CSS Toplița
Matei Constantin Mihăilă – CSM București
Extreme
Alexandru Gabriel Apostu – CSS 2 Baia Mare
Tudor Octavian Călin – CSS Botoșani
Alexandru Giucă – CS Oțelu-Roșu
Iustin Ștefan Egor – CSS 1 Constanța
Centri
Lucas Fineas Pop – CSS 2 Baia Mare
Octavian Gabriel Parmac – CSS Tulcea
Tudor Mihail Calciu – CNMB Râmnicu-Vâlcea
Tudor Andrei Șuteu – CSS Blaj
Libero
Vlad Cristian Condor – CSS LAPI Dej
Valeriu Verciuc – LPS Suceava
Antrenor principal: Marian Apostu
Antrenor secund: Daniel Borcea
Kinetoterapeut: Claudiu Casagrande
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Acum turneele de juniori sunt în etapa finală. Cum se explică faptul că sunt aceleași echipe indiferent de vârstă ? Ce au ăia și nouă ne lipsește ? Atâtea au ăia și noi nu avem de nici nu-ți vine să le mai înșirui. Păcat.