Campionatul European de volei feminin: Se știu toate cele patru sferturi de finală. Iată de la ce ore se dispută, joi

volei italia bucurie campionat european
belgia campionat european volei blocaj
Blocajul belgian s-a grupat cum a putut

Zi plină azi la Campionatul European de volei feminin. Cele patru meciuri din play-off au stabilit echipele calificate în sferturile de finală, dar și alte patru formații care vor pleca acasă. Favoritele s-au impus, astfel că joi vom avea patru sferturi de finală ca niște adevărate finale. Iată, pe scurt, cum au decurs cele patru meciuri de azi, din play-off.

Italia – Croația 3-0 (25-22, 25-21, 25-20)

Intrate pe teren ca favorite, italiencele au început mai greoi meciul cu Croația, care s-a aflat la conducere – cu o marjă de maximum 3 puncte – o mare parte a primului set. Italia, care a avut în Diouf un adevărat bombardier, a reușit să egaleze pentru prima dată la 20, izbutind chiar să câștige setul la 22. Diouf, ”falsul” italiencelor și-a pus excepțional în valoare calitățile – are 2.02 m – și a reușit de una singură 10 puncte doar în primul set. Setul secund a fost echilibrat, dar de data aceasta Italia s-a aflat mai mereu în avantaj. Croatele s-au apropiat la 20-21, dar asta a fost cam tot ce au putut în acest al doilea act, pierdut la 21. În fine, setul al treilea s-a disputat cam în aceeași notă cu al doilea, echipele mergând cap la cap până la 18-18. Cu un blocaj de zile mari, Italia a spulberat șansele croatelor la calificare, impunându-se cu 3-0  la general. Nu pot încheia să vorbesc despre acest meci fără a vă spune că Diouf a încheiat partida cu 20 de puncte. Joi, Italia va întâlni campioana, Rusia, în sferturile de finală, un meci care oricând ar putea fi o finală de Campionat European.



volei italia bucurie campionat european
Italianca Diouf a fost cea mai valoroasa jucatoare a Italiei in meciul cu Croatia

Germania – Ungaria 3-0 (25-18, 25-17, 25-14)

Cel mai dezechilibrat meci din play-off. Nemțoaicele au făcut ce au vrut pe teren în fața unei echipe a Ungariei care a părut mai mult decât mulțumită că a ajuns în această fază, cred, nesperată la începutul competiției. De altfel, și nemțoaicele au părut surprinse de ușurința cu care au câștigat partida. Maren Brinker, titulară de drept în echipa Germaniei, mărturisea după meci: ”După ce am văzut victoria Ungariei cu Azerbaidjan, ne așteptam la un meci mai greu. Din fericire, nu am avut probleme azi, așa că suntem optimiste pentru partida din sferturile de finală”. Că veni vorba de meciul din sferturi, acesta va avea loc la Anvers, contra Turciei. Un meci fără o favorită certă, după părerea mea.

volei germania bucurie campionat european
Nemtoaicele au avut o bucurie mai retinuta, pentru ca s-au consumat mai mult inaintea meciului decat in partida cu Ungaria

Polonia – Belarus 3-2 (25-17, 25-13, 22-25, 20-25, 15-12)

Cel mai dramatic meci din play-off. Polonezele au câștigat lejer primele două seturi și probabil că se gândeau deja la meciul cu Olanda, din sferturile de finală, când s-au trezit că sunt aproape eliminate. Formația din Belarus a dovedit, ca și în grupe, că luptă până la final pentru șansa ei și nu mult a lipsit să dea lovitura. În setul decisiv s-a mers cap la cap până la 10-10, atunci când experiența polonezelor, sau lipsa de experiență a adversarelor – depinde cum vreți să priviți lucrurile – a făcut diferența. Joi, la Rotterdam, ne așteaptă un meci de gală, Olanda urmând să joace cu siguranță în 7 jucători în permanență, având în vedere ce va fi în tribunele arenei Ahoy.

volei polonia bucurie campionat european
Polonezele au de ce sa fie bucuroase dupa ce le-a trecut glontul pe langa ureche

Belgia – Cehia 3-1 (25-12, 23-25, 25-21, 25-9)

Co-organizatoare a acestui Campionat European, Belgia s-a calificat acolo unde își propusese, în sferturile de finală, după un meci destul de dificil. Fostele adversare ale României din grupa D a competiției și-au vândut destul de scump pielea, dar numai la mijlocul partidei. În rest, începutul și finalul meciului, adică primul și al patrulea set au fost la discreția gazdelor, spre bucuria fanilor din tribune. Cu această victorie, Belgia, de la care s-a detașat Lise Van Hecke, cu 26 de puncte, s-a asigurat că va mai juca un meci acasă, la Anvers. E posibil să fie, însă, și ultimul al belgiencelor la această ediție a Europenelor, căci adversara lor este Serbia, una dintre marile favorite nu doar ale mele, dar ale întregii competiții. Dar, știți vorba cu care am fost crescuți în comentariile televizate, ”mingea e rotundă și orice se poate întâmpla”…

europene belgia

volei belgia bucurie campionat european
Bucuria belgiencelor dupa ce s-au calificat in sferturile de finala

europene volei germania bucurie europene volei italia bucurie europene volei polonia bucurie

Programul sferturilor de finală (joi)

  • Rusia – Italia (Rotterdam, ora 18.00) – meci transsmis în direct la DolceSport 2.
  • Olanda – Polonia (Rotterdam, ora 21.00)
  • Turcia – Germania (Anvers, ora urma să se stabilească)
  • Serbia – Belgia (Anvers, ora urma să se stabilească)
[wpdevart_like_box profile_id=”doarvolei” connections=”show” width=”300″ height=”550″ header=”small” cover_photo=”show” locale=”en_US”]

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns