Campionatul European (m): Se știu 12 echipe calificate la turneul final din 2019!

rusia campioana europeana volei masculin

Campionatul European recent încheiat în Polonia a fost important și pentru că la finalul lui s-au stabilit primele 12 echipe calificate la turneul final al Europenelor din 2019.




Următoarea ediție a Europenelor va avea loc în patru țări: Franța, Slovenia, Olanda și Belgia! Este o premieră decizia CEV, care a decis, totodată, mărirea numărului echipelor participante de la 16 la 24. 12 dintre acestea au fost stabilite după disputarea actualei ediții a Europenelor: e vorba de cele 4 țări gazdă, plus cel mai bine clasate 8 formații în afara celor patru.

CITEȘTE ȘI: Rezultatele complete ale Campionatului European 2017 (m), dar și echipa ideală a competiției.

Astfel, și-au asigurat deja biletele pentru Europeanul de anul viitor formațiile: Rusia, Germania, Serbia, Belgia, Italia, Bulgaria, Cehia, Slovenia, Franța, Polonia, Turcia și Olanda.




Pentru celelalte 12 locuri vor fi organizate preliminarii. Nu pot decât să sper că și naționala noastră se va număra printre echipele calificate. Turneul final va avea loc în perioada 13-29 septembrie 2019.

Clasament final Campionat European 2017 (m)

1.    Rusia
2.    Germania
3.    Serbia
4.    Belgia
5.    Italia
6.    Bulgaria
7.    Cehia
8.    Slovenia
9.    Franța
10.    Polonia
11.    Turcia
12.    Finlanda
13.    Estonia
14.    Olanda
15.    Slovacia
16.    Spania

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns