
România s-a calificat la turneul final al Campionatului European feminin de volei Under 17, iar acum știe și cine sunt celelalte 11 formații care vor mai participa la competiția din primăvară.
Alături de România s-au mai calificat la turneul final alte 7 câștigătoare de grupe, plus cele mai bune 3 echipe clasate pe locul secund în serii. Acestora li se adaugă Bulgaria, în calitate de țară organizatoare.
Din postura de câștigătoare de grupe preliminarii s-au calificat la turneul final Slovenia, Turcia, Belarus, Italia, Rusia, Serbia și Ucraina, iar de pe locul secund Olanda, Germania și Ungaria.
Dintre aceste 12 naționale, 7 au mai participat și la Europenele Under 16, din 2017, care a reunit formațiile acelorași generații. Atunci, echipa noastră s-a clasat pe locul 7. De altfel, toate cele 6 echipe situate în fața româncelor la Europeanul din 2017 vor participa și la cel din acest an, deci e de așteptat ca tot cu ele să se dea lupta pentru medalii.
Turneul final al Europenelor va avea loc în perioada 13-21aprilie, în Bulgaria, tragerea la sorți a grupelor urmând să aibă loc cel mai probabil în luna februarie – nu a fost anunțată nici o dată exactă a tragerii la sorți.