Campionatul European Under 17 la volei feminin a adus o mare bucurie pentru naționala României. Nu am ajuns la medalii, dar fetele noastre vor juca, anul viitor, la Campionatul Mondial Under 18, o premieră în ultimii 26 de ani pentru voleiul feminin românesc de această vârstă.
Vineri s-au disputat toate semifinalele, atât din turneul 5-8 (AICI vedeți rezultatele) , cât și din cel important, care stabilește podiumul, adică turneul 1-4. Rezultatele au fost cele așteptate, Italia și Rusia calificându-se fără prea mari emoții în finală.
În semifinale, Rusia a dispus cu scorul de 3-0 (25-18, 25-18, 25-14) în fața Turciei, în vreme ce Italia a provocat o mare supărare gazdelor, învingând Bulgaria cu 3-1 (25-21, 22-25, 25-10, 28-26).
Astfel, mâine, vom avea alte patru meciuri, finale mai mult sau mai puțin importante. Iată programul ultimei zile a acestui Campionat European Under 17 la volei feminin.
Finala
Ora 18.00 Rusia – Italia
Finala mică
Ora 15.30 Turcia – Bulgaria
Finala pentru locul 5
Ora 12.30 România – Belarus
Finala pentru locul 7
Ora 10.00 Slovenia – Germania
Primele 6 clasate vor juca anul viitor la Campionatul Mondial Under 18.
Primele 7 clasate vor juca anul viitor la Jocurile Olimpice ale Tineretului European.