Ce seară de vis ne-au oferit tricolorii! 3-1 cu Elveția și cursa calificării în optimile EuroVolley continuă. Azi jucăm cu Germania
Ce seară minunată pentru voleiul românesc am trăit vineri la BT Arena din Cluj-Napoca! Naționala masculină a învins cu scorul de 3-1 Elveția, într-un meci extrem de important pentru continuarea luptei de calificare în optimile de finală ale Campionatului European! Azi, sâmbătă, jucăm cu Germania.
În fața a 3.127 de spectatori – aproape dublu față de primul meci, cel cu Letonia – care au făcut o atmosferă excepțională, tricolorii s-au dezlănțuit asupra adversarului încă din startul meciului. Combinațiile cu centrii sau cu extremele au mers ca unse, iar blocajele reușite de Bela Bartha (3) și Alex Rață (2) au făcut de fiecare dată sala să „explodeze” de bucurie. Drept urmare, a fost doar o problemă de timp până când s-au impus cu 25-21. Actul al doilea a fost mai echilibrat, dar tot tricolorii au fost cei care au condus ostilitățile, impunându-se cu 25-23, așa că la „pauza mare” dintre seturile 2 și 3 conduceam cu 2-0 la seturi.

Exact așa ne-am simțit toți la meciul de vineri seară, contra Elveției (FOTO: FRV)
Schimbarea terenurilor a schimbat și raportul de forțe de pe teren. Elvețienii, conștienți că e chiar ultima lor șansă de a reveni în joc, au evoluat perfect și s-au impus fără drept de apel, la 13. Marele merit al jucătorilor noștri și al staff-ului a fost că – ajutați și de public – nu s-au prăbușit. Au acceptat că rateurile din setul 3 fac parte din joc și au intrat pe teren în actul al patrulea fără teamă și din nou gata de luptă. Și au luptat pentru ei, dar și pentru extraordinarul public din sală, care a trepidat la fiecare fază și a sărit de pe scaune la fiecare punct. Iar rezultatul s-a văzut pe tabelă: 25-20 pentru România, care a încheiat meciul cu scorul general de 3-1 și a revenit în lupta pentru calificarea în optimile Campionatului European.
Intră pe canal →
Nu voi remarca pe nimeni în mod special, pentru că toată echipa a fost excepțională – de mult nu m-am mai bucurat atât de mult la un meci al naționalei României, chiar din sală – și nu doar victoria este importantă, ci și felul în care băieții noștri au trecut peste înfrângerea cu Letonia. Totuși, pentru amatorii de statistici, e bine de știut că cel mai bun marcator al echipei noastre a fost Alex Rață, cu 16 puncte. El a fost urmat de Bela Bartha, cu 10 puncte (5 din blocaj) și de Rareș Bălean (9 puncte).
Urmărește pe Instagram →
Scor final: România – Elveția 3-1 (25-21, 25-23, 13-25, 25-20)
Au jucat pentru România: Rață 16p (+11), B. Bartha 10p (+2), Bălean 9p (+5), Chițigoi 8p (+1), Bala 7p (+1), Lupu 6p (-1), Magdaș 1p (+1), Țăranu-Runcan 0p (0), Bratu 0p (0), Cl. Dumitru 0p (-1), Diaconescu (libero), Kosinski (libero). Nu au jucat: Asmarandei, Aciobăniței. Antrenor: Sergiu Stancu.
Azi, de la ora 20.00, România – Germania, în direct pe TVR Sport
Chiar dacă suntem în România și în sport suntem așii calculelor – indiferent de disciplină – pentru a vedea care sunt scenariile de calificare, nu voi cădea în capcana asta. Pentru că mai sunt de jucat trei meciuri nu doar de noi, ci pentru majoritatea echipelor. Drept urmare, nu pot decât să vă spun decât un lucru concret: și anume că azi, sâmbătă, de la ora 20.00, România va juca împotriva Germaniei.
Un meci în care adversarii pornesc favoriți, dacă nu neapărat prin prisma jocului arătat – au avut și ei momente de suișuri și coborâșuri atât în meciul câștigat ieri cu 3-0 în fața Letoniei, cât și în victoria cu 3-1 contra Turciei –, atunci cu siguranță prin prisma poziției ocupate în clasamentul mondial, unde se află pe locul 11. Noi suntem pe 35, însă la mai puțin de două puncte de locul 30.
Sper ca astăzi să ne vedem din nou cât mai mulți la sală, pentru că, dacă vom fi mai mulți decât ieri, șansele noastre cresc cu fiecare voce, cu fiecare încurajare din tribună, cu aplauzele, vuvuzelele și tobele voastre. Așa că să știți, așa cum victoria de ieri v-a aparținut și vouă, celor care ați încurajat de la început până la sfârșit echipa noastră, așa puteți contribui și azi la o evoluție extraordinară și un succes al echipei noastre. În plus, nu uitați că la fiecare bilet cumpărat primiți unul gratuit. Dacă nu puteți ajunge la sală, atunci vă invit să urmăriți meciul la TVR Sport.
Tot sâmbătă, dar de la ora 17.00, are loc partida dintre Franța și Turcia, o partidă care, de asemenea, ar fi păcat să fie ratată, pentru că nu avem deseori ocazia de a vedea o campioană olimpică – Franța e campioana ultimelor două ediții ale JO! – și câțiva jucători de mare, foarte mare clasă.
Așadar, azi vă invit să vă bucurați de volei și de privilegiul pe care-l aveți să fiți atât de aproape de naționala României și de ceilalți jucători valoroși care evoluează în BT Arena.
Lotul naționalei României
Ridicători
Claudiu Dumitru
Sebastian Bratu
Falși
David Țăranu-Runcan
Alexandru Rață
Extreme
Rareș Bălean
Adrian Aciobăniței
Marian Bala
Daniel Chițigoi
Centri
Bela Bartha
Tudor Magdaș
Victor Asmarandei
Ștefan Lupu
Libero
Sergio Diaconescu
Carol Kosinski
Antrenor principal: Sergiu Stancu
Antrenor secund: Cristian Imhoff
Programul Grupei D a Campionatului European
9 septembrie
România – Letonia 1-3 (24-26, 25-18, 21-25, 24-26)
10 septembrie
Franța – Elveția 3-0 (25-23, 31-29, 25-21)
Turcia – Germania 1-3 (25-23, 22-25, 21-25, 19-25)
11 septembrie
Germania – Letonia 3-0 (25-20, 25-20, 25-16)
Elveția – România 1-3 (21-25, 23-25, 25-13, 20-25)
12 septembrie
17.00 Franța – Turcia
20.00 România – Germania
13 septembrie
17.00 Elveția – Turcia
20.00 Letonia – Franța
14 septembrie
17.00 Germania – Elveția
20.00 România – Turcia
15 septembrie
17.00 Letonia – Elveția
20.00 Franța – Germania
16 septembrie
17.00 Turcia – Letonia
20.00 Franța – România
Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

D-l Constantinescu seara de vis este când bați campioana mondială, nu o echipă de mâna doua în Europa. Asta-i boala românului, sare peste o piartră fără să se impiedice și spune ca a cucerit Mont Blanc