
Ce zi a fost duminică la Piatra Neamț, în semifinalele Cupei României la volei masculin! Corona Brașov și SCM Zalău se vor înfrunta pentru trofeu la 30 martie.
A fost o zi cu meciuri fantastice. Prima s-a calificat în finală Corona Brașov. Ca și în sfertul de finală cu Steaua, campioana a revenit după ce a pierdut primul set și s-a impus în patru acte, scor 3-1, calificându-se în premieră în finala Cupei României. Autor a 22 de puncte, Andrei Melnikov a fost cel mai bun marcator al partidei. AICI vedeți statistica meciului.
SCM Zalău – Dinamo, deja un clasic al acestui sezon
Cea de-a doua întâlnire a zilei a fost una epică. Mai bine de două ore și jumătate de luptă între SCM Zalău și Dinamo, două formații care în acest sezon și-au propus să facă meciuri care să intre în istorie. Ca și în urmă cu o săptămână, la București, tot SCM Zalău s-a impus și tot cu 3-2. Mai mult, setul patru a fost, ca și în Capitală, decisiv, cu Dinamo ratând mai multe mingi de meci (acum a avut cinci mingi de calificare în finală) înainte ca Zalăul să câștige setul. Apoi, în decisiv, pe teren a existat o singură echipă, iar aceea a fost SCM Zalău, care își continuă prestațiile excepționale din acest an, în care nu a pierdut nici o partidă.
Autor a 28 de puncte, Mircea Peța a fost cel mai bun marcator al partidei. De la învingători s-a remarcat Ramirez Pita, care și-a trecut în cont 22 de puncte, două dintre ele extrem de importante în finalul setului 4, pe care l-a câștigat prin doi ași! AICI vedeți statistica unei partide excepționale.
Cupa României (m): Rezultatele meciurilor de la Piatra Neamț
Vineri, 7 februarie
SCMU Craiova – Știința București 3-0 (25-15, 25-15, 25-20)
Explorări Baia Mare – U Cluj 3-0 (25-22, 25-19, 25-21)
Unirea Dej – Steaua 0-3 (17-25, 24-26, 16-25)
Sâmbătă, 8 februarie
SCM Zalău – Arcada Galați 3-0 (25-16, 25-22, 25-15)
Explorări Baia Mare – Dinamo 1-3 (20-25, 25-18, 12-25, 18-25)
Steaua – Corona Brașov 1-3 (25-14, 20-25, 20-25, 15-25)
SCMU Craiova – Rapid 3-0 (28-26, 25-18, 25-21)
Duminică, 9 februarie
Corona Brașov – SCMU Craiova 3-1 (17-25, 26-24, 25-20, 25-21)
Dinamo – SCM Zalău 2-3 (21-25, 25-20, 25-21, 29-31, 9-15)
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI