Din păcate, coronavirusul a făcut o victimă și în lumea voleiului. Fostul președinte al formației Unic Piatra Neamț, Vasile Ouatu, a decedat duminică seară. El este a treia victimă a epidemiei în România.
În vârstă de 70 de ani, Vasile Ouatu a susținut financiar peste 10 ani formația feminină de volei Unic Piatra Neamț, echipă care a jucat un rol important în voleiul românesc în anii 2000. De altfel, în 2003, echipa din Moldova a cucerit titlul de campioană, dar și în celelalte sezoane din acei ani s-a bătut pentru titlu cu celelalte două formații puternice din campionat, Rapid sau RATB.
Fost viceprimar al oraşului Piatra Neamț în perioada 2004-2008, Vasile Ouatu a fost transferat la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi în urmă cu două zile, fiind adus de la spitalul din Piatra Neamţ, după ce a fost confirmat cu coronavirus. Surse medicale afirmă că starea sa de sănătate s-a agravat brusc, el murind în cursul serii de duminică la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!