CSM București se retrage din Divizia A1 atât la masculin, cât și la feminin

csm bucuresti echipa de volei pentru sezonul 2018 2019

Din păcate, ceea ce era de așteptat să se întâmple s-a întâmplat: bula s-a spart și voleiul la nivel de seniori și senioare a devenit amintire la CSM București.




Decizia desființării echipelor feminină și masculină a fost luată de mai mult timp, dar a fost oficializată în cadrul Consiliului de Administrație de miercuri. Sincer, am refuzat să cred că așa ceva este posibil, pentru că, cel puțin la nivelul echipei masculine, se discutase deja cu câțiva jucători – români, dar și străini – iar aceștia își dăduseră acordul să joace la ”tigrii”. Acum, trebuie să își caute alte echipe, chiar în momentul în care majoritatea formațiilor și-au format deja loturile și au început pregătirile… Și mai tragic este că jucătorii și jucătoarele care au jucat acolo în sezonul trecut au restanțe salariale de câteva luni, iar recuperarea banilor va mai dura.

Din păcate, desființarea echipelor de volei (s-a renunțat și la echipa de rugby) era o chestiune de timp, din cauza cheltuielilor foarte mari și nu mereu foarte justificate. Iar atunci când banii vin dintr-o singură sursă, bugetul local, robinetul se poate închide în orice moment, în funcție de interesele politicienilor. Practic, asta este sau va fi soarta tuturor echipelor care depind exclusiv de banii dați de primării sau Consilii Județene: nimeni nu trebuie să fie sigur de ziua de mâine, pentru că în orice moment politicienii pot să-și găsească altă  ”jucărie” pe care să o finanțeze, și aruncă sportul într-un colț. Sau dau toți banii echipei de fotbal, așa cum se întâmplă în sectorul 1 al Bucureștiului, cu Rapidul care ”suge” aproape toți banii de la buget cu care până acum se susțineau toate celelalte activități sportive din sector, de copii, juniori sau seniori…

În urma retragerii echipelor din campionatele naționale de seniori și de senioare, Divizia A1 la volei masculin va rămâne cu doar 10 echipe, ceea ce înseamnă că va fi refăcută tragerea la sorți, pentru a nu avea câte două echipe care stau în aproape fiecare rundă.

La feminin, Divizia A1 va rămâne cu 11 formații, așa că acolo programul etapelor se menține, doar că echipa care ar trebui să joace cu CSM va sta. CSM București era campioana de acum două ediții și vicecampioana în exercițiu, iar în 2016 a cucerit Cupa Challenge, singurul trofeu continental al voleiului feminin românesc.

Centrul de copii și juniori de la CSM București va continua să funcționeze

Partea bună, dacă se poate să fie ceva bun într-o zi în care dispar două echipe, este că centrul de copii și juniori va continua să funcționeze, astfel că echipele, de la minivolei la juniori, atât la feminin, vor participa și în noul sezon în campionatele la care sunt înscrise.

De fapt, aceasta ar trebui să fie și menirea cluburilor sponsorizate din banii administrațiilor locale: să asigure activitatea la nivel de copii și juniori. Pentru că prin sport, indiferent dacă este volei, fotbal, volei, baschet, atletism sau popice, poți crește cel mai ușor o generație sănătoasă și educată, iar până la urmă și aceasta este menirea conducătorilor unei localități. Nu să se arunce cu bani în jucătoare sau jucători din străinătate în speranța că la finalul sezonului se va putea face o poză cu un trofeu european înaintea alegerilor, așa cum se visează, acum, în cazul echipei feminine de handbal a CSM-ului.

Dacă nu ați făcut-o încă, puteți arunca un ochi și da un like și pe Pagina de Instagram a Doarvolei. AICI o puteți vedea.


Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns