CSO Voluntari, campioana ediției 2025/ 2026 a Diviziei A1 la volei feminin. Componența lotului
CSO Voluntari este campioana ediției 2025/ 2026 a Diviziei A1 la volei feminin, după ce a dominat finala cu Volei Alba Blaj.
Ilfovencele s-au impus cu scorul general de 3-1 și au cucerit pentru a doua oară trofeul, dar de data aceasta bucuria lor a fost și mai mare, pentru că au putut celebra victoria în propria sală. În meciul al patrulea, CSO Voluntari s-a impus, marți, cu scorul de 3-1 (19-25, 25-22, 25-17, 25-23), ultimul punct declanșând fiesta în sala „Gabriela Szabo”. A fost o victorie meritată, CSO Voluntari părând o echipă care și-a făcut foarte bine lecțiile – felicitări staff-ului – și care a părut, cu excepția celei de-a doua jumătăți a primul meci și a setului inaugural al celei de-a patra partide, mereu în controlul jocului.
Așadar, după părerea mea, avem o campioană meritată, CSO Voluntari fiind echipa mai bună decât Volei Alba Blaj în finală. De fapt lucrurile au stat anul ăsta la fel ca anul trecut, numai că atunci Blajul a fost cea care a dominat confruntările din finală.
Intră pe canal →
Urmărește pe Instagram →
Întâlnirea a fost bruiată cumva de acea contestație depusă luni, după meciul al treilea, de Volei Alba Blaj referitoare la sala adversarelor, despre care nu voi comenta mare lucru, decât că a părut făcută de un dușman al ardelencelor, nu de un prieten al lor. Practic, prin acel gest a fost umbrit tot parcursul echipei, deturnând discuția spre un fals conflict (probabil că de la inaugurarea sălii, Blajul a jucat acolo peste 10 meciuri, iar panourile de baschet au fost mereu acolo) și transformând un club de tradiție într-o grupare care nu știe să piardă. Și e păcat de eforturile tuturor de acolo.
Această contestație nu șterge însă impresia foarte bună pe care mi-au lăsat fetele de la Voluntari, dar și toți membrii staff-ului. S-au luptat pentru fiecare minge, au făcut tot ce au putut pentru a duce confruntarea în meciul decisiv, dar nu a fost de ajuns, Voluntari fiind superioară de-a lungul finalei. Iar la final, chiar dacă durerea era mare, toți au acceptat cu demnitate înfrângerea și au fost răsplătiți cu aplauze meritate.

Volei Alba Blaj este vicecampioana ediției 2026 (FOTO: FRV)
Finala Diviziei A1 (f): Rezultatele meciurilor
- Meciul 1 (Blaj): Volei Alba Blaj – CSO Voluntari 3-1 (18-25, 26-24, 25-22, 25-16)
- Meciul 2 (Blaj): Volei Alba Blaj – CSO Voluntari 0-3 (20-25, 22-25, 23-25)
- Meciul 3 (Voluntari): CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 3-0 (25-20, 25-23, 25-21)
- Meciul 4 (Voluntari): CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 3-1 (19-25, 25-22, 25-17, 25-23)

CSO Voluntari a cucerit prima dată titlul în propria sală (FOTO: FRV)
Componența lotului campioanei ediției 2025/ 2026, CSO Voluntari
1. Irina Kosinski (libero)
5. Alexia Ruci (fals)
6. Susan Schut (extremă)
8. Hannah Duchesneau (extremă)
9. Iarina Axinte (ridicătoare)
10. Denisa Ionescu (centru)
11. Sabrina Starks (centru)
12. Nikola Radosova (căpitan, extremă)
14. Nicole Van de Vosse (fals)
15. Tara Cristea (centru)
17. Adriana Alexandru (centru)
18. Ana Mazej (libero)
22. Sanne Konijnenberg (ridicătoare)
24. Georgiana Popa (extremă)
99. Kristina Guncheva (ridicătoare)
Staff tehnic
Antrenor principal: Giovanni Caprara
Antrenor secund: Ionuț Teleleu
Antrenor secund: Christian Piazzese
Statistician: Vlad Păușescu
Preparator fizic: Matteo Carlesso
Team manager: Alexandru Netolitzchi
Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

SE POT FOLOSI PANOURI DE BASCHET MOBILE.REGULAMENTELE SUNT PENTRU A FI RESPECTATE. CSO VOLUNTARI NU AVEA NEVOIE DE ACES AVANTAJ.
SE POT FOLOSI PANOURI DE BASCHET MOBILE.REGULAMENTELE SUNT PENTRU A FI RESPECTATE. CSO VOLUNTARI NU AVEA NEVOIE DE ACES AVANTAJ.