Divizia A1 la volei masculin va avea trei formații noi față de ultimul sezon.
Clasată pe locul 8 în ultima ediție a Diviziei A1 la volei masculin, CS Volei Caransebeș s-a retras din cauza lipsei de finanțare. Pentru ca prima ligă să nu rămână în doar 11 echipe, FRV a trimis o invitație de a participa în A1 formației CSU UVT Timișoara, ocupanta locului 3 în turneul de promovare, după Dinamo și CSS 2 Baia Mare.
Azi, după câteva zile de calcule, oficialii formației bănățene au anunțat că vor participa anul următor în Divizia A1. Astfel, voleiul timișorean revine pe prima scenă a României după cinci ani, echipa retrogradând ultima oară în liga a doua în 2017. AICI aflați mai multe despre revenirea echipei de pe Bega.
AICI vedeți programul meciurilor turului Diviziei A1 la volei masculin. Desigur, în locul formației din Caransebeș va fi pus numele timișorenilor.
Tot în acest an a promovat pe prima scenă a voleiului feminin și Agroland Timișoara, așa că pentru prima oară după 35 de ani voleiul din acest oraș va avea echipe pe prima scenă a voleiului și la fete și la băieți.