CTF Mihai I a cucerit trofeul în Cupa României la junioare – U19

CTF Mihai I a cucerit trofeul ediției inaugurale a Cupei României U19 la feminin
CTF Mihai I a cucerit trofeul ediției inaugurale a Cupei României U19 la feminin

CTF Mihai I a cucerit primul trofeu major cu echipa de fete. A fost chiar ediția inaugurală a Cupei României la junioare, după un parcurs fără greșeală.

Visul tuturor generațiilor care au jucat la echipa feminină a CTF Mihai I a prins contur. După ani de zile în care a terminat mereu pe podiumurile campionatelor naționale, dar niciodată pe cea mai înaltă treabă, echipa din Giulești spart gheața! A cucerit primul trofeu național la junioare. Acesta a fost Cupa României, competiție organizată în premieră de Federația Română de Volei la nivelul echipelor U19.

În finala competiției, CTF Mihai I a dispus cu 3-1 de surpriza ediției, Bravol Brașov. O victorie fără mari emoții obținută de cea mai constantă formație din acest sezon la nivelul junioarelor. Și care a avut și un program infernal – să nu uităm că aceleași fete, plus câteva de la cadete, au compus echipa care s-a calificat pe cât de șocant pe atât de meritat în Divizia A1. În același timp, la campionatele naționale a terminat pe locul 2.

Așadar, vreau să le felicit sincer pe fetele de la CTF Mihai I și pe antrenorii lor. Iar pentru că tot am ajuns la capitolul antrenori, nu pot să nu subliniez că victoria a fost obținută chiar de ziua de naștere a antrenorului principal Claudiu Simion, cel cunoscut drept „Zenga” în voleiul românesc. Evident că îi urez și eu de aici „La Mulți Ani”!

De asemenea, vreau să le felicit și pe jucătoarele de la Bravol Brașov, care au făcut un turneu foarte bun.

Bravol Brașov a primit medaliile de argint în ediția inaugurală a Cupei României U19

Bravol Brașov a primit medaliile de argint în ediția inaugurală a Cupei României U19

Lotul CTF Mihai I, câștigătoarea Cupei României (U19) 2025

Stefania Neagu

Daniela Simion

Andreea Simion

Daria Luta

Carolina Radu

Maria Coman

Ariana Popa

Andreea Moaru

Amalia Stefan

Ioana Criclevit

Emma Stoica

Isabela Stanciu

Taissia Shvachka

Bianca Guceanu

Andreea Neagu

Antrenor principal: Claudiu Simion

Antrenor secund: Sorin Dragne

CTF Mihai I a cucerit trofeul ediției inaugurale a Cupei României U19 la feminin

CTF Mihai I a cucerit trofeul ediției inaugurale a Cupei României U19 la feminin

Cupa României U19 (f): Rezultatele meciurilor

Vineri, 23 mai – Sferturi de finală

CSS 2 București – CTF Mihai I 0-3 (11-25, 16-25, 21-25)

CSM București – CSM Constanța 0-3 (0-25 0-25, 0-25)

CSS Bega Timișoara – Bravol Brașov 0-3 (17-25, 20-25, 12-25)

CSM Volei Alba Blaj – CSU Medicina CNUE Târgu Mureș 0-3 (17-25, 18-25, 14-25)

Sâmbătă, 24 mai – Semifinale

CTF Mihai I – CSM Constanța  3-1 (23-25, 25-16, 25-16, 25-11)

Medicina Târgu Mureș – Bravol Brașov 0-3 (21-25, 19-25, 21-25),

Duminică, 25 mai – Finala

CTF Mihai I – Bravol Brașov 3-1 (25-17, 23-25, 25-16, 25-22)

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu

Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *