CM 2018 (m): Cum puteți cumpăra bilete pentru Ruse, acolo unde miercuri joacă și Franța și Brazilia. Totul despre cele trei meciuri din prima etapă a Grupei B

Echipa națională a Franței participantă la Campionatul Mondial de volei 2018

Pentru că a 19-a ediție a Campionatului Mondial masculin de volei este una așteptată de toți iubitorii acestui sport, încerc să vă prezint cât mai detaliat întâlnirile care urmează să se dispute. Informațiile sunt luate de pe FIVB. Pentru a fi mai ușor de urmărit, le-am împărțit pe grupe. Iată, așadar, Grupa B și meciurile care vor avea loc miercuri, la Ruse.




Grupa B, programată la 60 de km de București, la Ruse, este una dintre cele mai interesante de la acest Campionat Mondial. Avem campioana olimpică, Brazilia, campioana europeană din 2015 și vicecampioana ediției 2018 a VNL, Franța, dar și două formații foarte interesante, China – cu un universal care nu poate fi oprit – și Canada, care în VNL a învins pe Brazilia. Miercuri, în această grupă se vor juca trei meciuri, pe care vi le prezint în continuare.

Pentru cei care doresc să meargă la Ruse, AICI aveți link pentru bilete

CITEȘTE ȘI: Programul complet al primei faze a Campionatului Mondial masculin de volei 2018

CITEȘTE ȘI: Prezentarea meciurilor de miercuri din Grupa A a Campionatului Mondial de volei 2018



Franța – China (ora 14.00)

  • Franța vine la Campionatul Mondial din postura de vicecampioană în Volleyball Nations League. Francezii au fost învinși în finală, la Lille, de Rusia.
  • În 2015, Franța a reușit să cucerească titlul european, dar și Liga Mondială.
  • De asemenea, în 2017, francezii au reușit să învingă Brazilia chiar la ea acasă, în finală, și să cucerească al doilea aur în trei ani în Liga Mondială.
  • Vedeta francezilor, Earvin Ngapeth, este incert. El s-a accidentat la mușchii abdominali acum o săptămână și, în ciuda eforturilor echipei medicale, se pare că nu este pe deplin refăcut.
  • China a câștigat cea mai recentă întâlnire cu Franța, în VNL. Atunci, universalul Chuan Jiang (nr. 2 la această competiție), a reușit de unul singur 37 de puncte, cu 20 mai multe decât oricare alt jucător de pe teren. El va fi, de altfel, unul dintre jucătorii de urmărit la acest Mondial.
  • China va participa pentru a 14-a oară la Campionatul Mondial. Este a șaptea calificare consecutivă, serie începută în 1994.
  • Cel mai bun loc ocupat de China a fost 7, la edițiile din 1978 și 1982.
  • La ultimul Campionat Mondial, chinezii s-au clasat pe locul 15.
  • Cel mai bun rezultat al voleiului masculin din China s-a înregistrat la Jocurile Olimpice din 2008, găzduite de Beijing. Atunci, ei au terminat pe locul 5.
  • La nivel continental, China a cucerit de trei ori aurul, în 1979, 1997 și 1999.
Echipa națională a Franței participantă la Campionatul Mondial de volei 2018
Echipa națională a Franței participantă la Campionatul Mondial de volei 2018



Olanda – Canada (ora 17.00)

  • Olanda și Canada se vor întâlni pentru a treia oară la un CM. De fiecare dată au câștigat olandezii, în 1978 și 1990.
  • Ultimele confruntări dintre cele două echipe au avut loc în 2013, la Quebec, fiecare formație impunându-se cu 3-1.
  • Olanda participă la Mondiale pentru a 12-a oară. Ultima apariție a fost în 2002, când a terminat pe locul 9.
  • Cea mai bună performanță a Olandei a fost în 1994, în Grecia. Atunci a terminat pe locul 2, fiind învinsă în finală de Italia cu 3-1
  • Cu excepția ediției din 1978, Olanda a câștigat 7 din ultimele 8 meciuri disputate în prima etapă a unui Campionat Mondial.
  • Canada a participat de 10 ori la Campionatul Mondial, inclusiv la ultimele 7 turnee finale, adică din 1990 încoace.
  • Canada este una dintre cele 8 țări care au participat la fiecare Campionat Mondial (inclusiv cel din 2018) din 1990 încoace. Celelalte sunt Argentina, Brazilia, Bulgaria, Cuba, Italia, Rusia (inclusiv URSS) și SUA.
  • Cel mai bun loc ocupat de Canada în istoria participărilor la Campionatele Mondiale a fost 7, la ediția din 2014.
  • Canada are o problemă cu meciurile din prima etapă a Mondialelor. A câștigat doar două din cele 10 disputate: cu RDG, în 1982 și cu Kazakhstan, în 2006.
  • Doar două din cele 10 meciuri disputate de Canada în prima etapă a unui Mondial s-au încheiat cu alt scor decât 3-0. A fost 3-1 pentru adversare, Bulgaria (1978), respectiv Polonia (2002).




Brazilia – Egipt (ora 20.30)

  • Brazilia a câștigat ambele confruntări precedente cu Egiptul de la Campionatele Mondiale. De fiecare dată, la Clermont-Ferrand în 1986 și la Córdoba în 2002, scorul a fost de 3-0 pentru sud-americani.
  • Brazilia și Egiptul s-au întâlnit de 11 ori în turneele majore (CM, JO, Liga Națiunilor, Liga Mondială, Cupa Mondială sau Grand Champions Cup). Niciodată africanii nu au reușit să ia vreun set în fața brazilienilor.
  • Doar Venezuela și Grecia (fiecare cu câte 15) au disputat mai multe meciuri în fața Braziliei și nu au câștigat niciodată. Totuși, ele au luat măcar un set de-a lungul timpului.
  • Brazilia este una dintre cele patru naționale care participă la al 17-lea turneu final al Campionatelor Mondiale. Celelalte sunt Cehia (inclusiv Cehoslovacia), Italia și Polonia. Doar Rusia (participantă la toate cele 19) și Bulgaria (18) au mai multe participări.
  • Brazilia a cucerit titlul mondial de trei ori (2002, 2006, 2010). Rusia, cu 6 titluri (inclusiv cele cucerite de URSS) și Italia (3) sunt singurele care mai au măcar trei trofee în palmares.
  • Brazilia vine din postura de vicecampioană mondială. Acum patru ani, sud-americanii au pierdut în finală cu 3-1 în fața țării gazdă, Polonia, ratând șansa de a deveni prima națională din istorie de patru ori consecutive campioană a lumii.
  • Niciodată până acum brazilienii nu au pierdut un meci de deschidere la ultimele 11 turnee finale. Nouă dintre victorii au fost cu 3-0.
  • Ultimul Campionat Mondial găzduit de Bulgaria a fost și singurul la care Brazilia a pierdut meciul din prima etapă. Performanța a fost realizată de Cehoslovacia, care s-a impus cu 3-1 la Yambol.
  • Egiptul se află la cea de-a noua participare la Campionatul Mondial, un record împărțit cu Tunisia pentru țările din Africa. Cea mai bună performanță a egiptenilor la un Campionat Mondial a fost ocuparea locului 13 în 2010.
  • Egiptul a pierdut toate cele cinci meciuri disputate în 2014, la CM. Două au fost înfrângeri cu 3-2.
  • Ultimul meci câștigat de Egipt la un Campionat Mondial datează din 2010, când a învins cu 3-0 Iranul.

Lasă un răspuns