Cupa CEV: Arcada Galați a ieșit din cupele europene după două meciuri bune contra Piacenzei
Arcada Galați a părăsit cu fruntea sus cupele europene și în această ediție.
Pentru Arcada Galați, drumul european s-a oprit la Piacenza, acolo unde joacă o pleiadă de vedete ale voleiului mondial. Care și-au făcut treaba și au calificat echipa în sferturile de finală ale Cupei CEV, însă nu au avut în gălățeni un simplu sparring-partner, ci o adversară care le-a pus serioase probleme în multe momente.
Intră pe canal →
Învinși cu 3-0 la Galați, dar la capătul unui meci cu două seturi încheiate la limită, jucătorii lui Sergiu Stancu au reușit să-și surprindă adversarii și să câștige la 29 primul set al confruntării retur din Italia. A fost un duș rece pentru gazde, care nu doar că s-au trezit, dar parcă au intrat în transă! În următorul set nu au făcut decât trei greșeli la serviciu, în rest jucând absolut perfect! Eu nu îmi amintesc să fi văzut o statistică a unui set în care o echipă să nu greșească nici măcar un atac! Drept urmare, Piacenza a câștigat setul secund la 10. Iar în al treilea s-a merg pe același tipic, numai că au apărut și blocajele, 7 la număr de partea italienilor. Care au făcut tot trei greșeli la serviciu și, în schimb, au greșit un atac! Rezultatul, 25-12, e firesc, însă încă o dată vă spun că nu am mai văzut o echipă care să intre în transă parcă și să îi iasă totul două seturi, cum li s-a întâmplat italienilor. Adică mai greșești o preluare, mai greșești un atac, te mai relaxezi pe parcursul unui set. Ei bine, aici nimic din toate astea nu s-a întâmplat.
Urmărește pe Instagram →
Cu calificarea asigurată, peninsularii și-au pierdut puțin din concentrare, iar foarte puțin le-a lipsit jucătorilor noștri să profite și să ducă meciul în decisiv. Nu s-a întâmplat așa, setul terminându-se cu 25-23 în favoarea italienilor, care au învins cu scorul de 3-1 (29-31, 25-10, 25-12, 25-23).
Au jucat pentru Arcada: Rață (14), Madsen (12), Malescha (10), Smits (7), Sobirov (3), Magdaș (3), Bala (2), Talpă (2), Vilimanovic (1), Lescov (-), Butnaru (-), Cristudor (libero), Kantor (libero). Antrenor: Sergiu Stancu.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI</