SCM U Craiova s-a calificat în optimile de finală ale Cupei CEV în ciuda înfrângerii suferite pe propriul teren.
În manșa retur a șaisprezecimilor de finală ale Cupei CEV la volei masculin, SCM U Craiova a fost învinsă cu scorul de 3-2 (28-26, 17-25, 22-25, 25-21, 15-13) de formația cehă Fatra Zlin, la capătul unui meci care a durat 122 de minute. Învingători în prima manșă cu scorul de 3-0, oltenii aveau nevoie de doar două seturi pentru a se califica în faza următoare, iar acestea au venit în actele doi și trei. Apoi, probabil și relaxați din punct de vedere psihic, ei au cedat meciul. Importantă e însă calificarea.
Cel mai bun jucător de pe teren a fost Laurentiu Lică, autor a 27 de puncte, 21 fiind obținute din atac.
În optimile de finală ale competiției, SCM U Craiova va juca împotriva formației Olympiakos Pireu, acolo unde evoluează cu mult succes internaționalul român Andrei Spânu.
Tot azi, Volei Municipal Zalău s-a calificat în optimile de finală ale aceleiași competiții. De asemenea, Arcada Galați a ajuns în șaisprezecimile de finală ale Cupei Challenge.