
Meciurile disputate miercuri în prima fază a Cupei României la volei feminin s-au încheiat cu rezultate interesante.
La București, Agroland Timișoara a învins cu scorul de 3-0 (25-19, 25-20, 25-20) pe Dinamo. Astfel, timișorencele au obținut a doua victorie în patru zile în fața dinamovistelor, de fiecare dată în sala din Șos. Ștefan cel Mare. Nou promovate în acest an pe prima scenă, fetele de la Agro sunt o revelație până acum, așa cum era, de altfel, de așteptat. În sferturile de finală, timișorencele vor juca împotriva formației CSM București.
În cel de-al doilea meci al zilei, ”U” Cluj a dispus cu scorul de 3-1 (25-14, 25-15, 24-26, 25-14) de Penicilina Iași. În sferturile de finală ale competiției, clujencele vor juca împotriva formației Știința Bacău.
Celelalte două sferturi de finală vor fi: CSM Lugoj – CSM Târgoviște și Alba Blaj – Medicina Târgu Mureș. Partidele se vor disputat tur – retur, prima manșă în 29 noiembrie, iar a doua în 17 ianuarie.