
Ultima competiție oficială a voleiului feminin autohton se va disputa vineri și sâmbătă, la Bacău. Este vorba de Final Four-ul Cupei României la volei feminin.
Stabilite astăzi, semifinalele Final Four-ului Cupei României se vor deschide, de la ora 17.30, cu meciul Știința Bacău – CSM București. Aceasta va fi prima ieșire în public a nou-încoronatei campioane a României.
De la ora 20.00 va avea loc partida Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște. Pentru formația din Blaj aceasta e ultima competiție de verificare înaintea Final Four-ului Ligii Campionilor care va avea loc în weekend-ul viitor la București.
Finala Cupei României va avea loc sâmbătă, de la ora 14.30.
Toate cele trei meciuri de la Bacău vor fi televizate în direct pe DigiSport. Sper ca în tribune să se afle și mulți voleibaliști, căci în aceste zile, tot la Bacău, se dispută și turneul final al campionatului masculin de minivolei. De aceea sper că cineva dintre organizatorii Cupei României să se fi gândit să îi anunțe pe antrenorii celor 8 echipe de posibilitatea de a vedea meciuri oficiale de cel mai înalt nivel.
Final Four Cupa României (f)
Vineri, 27 aprilie
17.30 Știința Bacău – CSM București
20.00 Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște
Sâmbătă, 28 aprilie
14.30 FINALA
Toate meciurile vor fi televizate în direct pe DigiSport.
Echipele de minivolei au fost anunțate despre Cupa României, e un poster la intrarea în sala unde se dispută turneul final.
Ma bucur sa aud asta. Acum sper ca si antrenorii sa inteleaga cat de important e pentru cei mici sa fie prezenți la asemenea competitie ca spectatori. Multumesc pentru ca mi-ati spus.